Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – După CSM Reșița – UTA Arad (2-3), cei doi antrenori au tras concluziile meciului din Valea Domanului. 

„După aspectul jocului, în opinia mea, meciul trebuia să se termine cel puțin la egalitate. În repriza a doua am dominat jocul, în afară de ultima fază când am luat golul printr-o execuție foarte frumoasă. Sunt convins că doar peste 100 de ani se va mai marca un astfel de gol la Reșița. Este al doilea joc în care primim gol în ultimele faze ale meciului și consider că este păcat de efortul băieților. Jocul a început de la scorul de 0-1 dintr-o greșeală de marcaj la o fază fixă în careu. Al doilea gol l-am primit dintr-o lovitură liberă, iar al treilea printr-o astfel de execuție extraordinară. Totuși, îmi felicit jucătorii pentru jocul din repriza a doua și mai mult nu am ce să le reproșez. După cum s-a putut vedea, o victorie poate urca o echipă câteva locuri în clasament, iar o înfrângere poate duce o formație la retrogradare. După părerea mea, dacă prestăm același la joc ca la Metaloglobus și cu UTA mai ales în repriza a doua, vom aduce și puncte. Cu toate că nu este în ritm și este în urmă cu pregătirea, s-a văzut că Breșneni este un jucător de bază pentru noi. Am ales să-l introduc în teren încă din prima repriză pentru că am mizat pe experiența și gândirea lui. A adus acel plus de care am avut nevoie, dar din păcate, am primit acel gol în ultimul minut de joc. După acea lovitură primită, Săulescu se simte bine. Este puțin amețit, dar este bine”, a declarat Leontin Doană.

Antrenorul celor de la UTA, Laszlo Balint, a spus la final: „Deși mă bucur că am obținut toate cele trei puncte, sunt puțin dezamăgit de modul cum am arătat în multe momente ale acestui meci, în special în repriza a doua. Am avut o discuție destul de aprinsă la pauză cu jucătorii și le-am spus că 2-0 este un scor periculos, mai ales datorită modului cum am tratat unele momente. O să încerc să clarificăm aceste aspecte în zilele următoare. În repriza a doua nu am jucat mai nimic și pot spune că ne-a salvat execuția lui Romario Moise. Trebuie să avem o altă mentalitate, o altă atitudine și trebuie să muncim mai mult. Trebuie să învățăm să suferim și la acest meci au fost câteva momente pshihologice foarte importante. Mă refer la ratarea lui Buhăcianu din finalul primei reprize și la primul gol al gazdelor. Sunt detalii pe care le vom clarifica. Sunt foarte importante cele trei puncte, dar raportat la ceea ce ne va aștepta în luna noiembrie, din păcate trebuie să recunoaștem că la acest meci nu ne-am ridicat la un nivel superior. Sper ca băieții să înțeleagă aceast lucru, pentru că vom mai întâlni astfel de echipe arțăgoase ca și CSM Reșița. Vreau să felicit Reșița că a crezut în șansa ei și mai ales pentru determinarea cu care a abordat repriza a doua. Am obținut la Reșița trei puncte esențiale în economia campionatului”.

Ștefan Moraru

Adaugă comentariu