Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – De vineri, 20 aprilie, la conducerea învăţământului cărăşean se află o femeie, o premieră pentru judeţul nostru, după cum afirmă preşedintele CJ Caraş-Severin – Silviu Hurduzeu. Lenuţa Ciurel a fost numită inspector şcolar general prin detaşare în interesul învăţământului până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar 2017-2018. Echipa de conducere actuală este completată de inspectorul şcolar general adjunct, prof. Constantin Nicolăescu.

Alături de directori şi cadre didactice cărăşene, la ceremonia de învestire în funcţie a noului inspector general au participat prefectul judeţului Caraş-Severin, Matei Lupu, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu şi fostul inspector general, prof. Nicolae Grindeanu. După 15 ani la conducerea Colegiului Economic al Banatului Montan, din luna octombrie 2017, profesorul de chimie Lenuţa Ciurel a ocupat funcţia de inspector şcolar general adjunct, perioadă în care s-a ocupat de proiectele cu finanţare europeană şi de management educaţional. Acum, odată cu noul post, şefa învăţământului cărăşean afirmă că va avea noi responsabilităţi pe care le va trata cu seriozitate, iar uşile biroului său vor fi deschise pentru managerii şcolilor şi pentru reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene ce vor dori ca învăţământul din judeţ să performeze.

„Ce mă recomandă şi mă determină să ocup această funcţie? Mă recomandă în primul rând experienţa de peste 30 de ani la catedră, experienţă neîntreruptă în cadrul aceleiaşi unităţi de învăţământ, Colegiul Economic al Banatului Montan Reşiţa. De asemenea, mă recomandă experienţa de 17 ani ca director al acestei şcoli şi nu în ultimul rând, perioada foarte scurtă de timp în care am fost inspector şcolar adjunct şi m-am ocupat de proiecte cu finanţare europeană şi de management educaţional. Colegii mei ştiu asta, de fiecare dată când am avut o discuţie sau o solicitare din partea unui director de şcoală nu a plecat nimeni fără să fie ajutat. Îmi propun să consolidăm această echipă pe care am găsit-o la nivelul Inspectoratului şi să încercăm să performăm astfel încât rezultatele să se vadă. Sunt convinsă că vom dezvolta o relaţie foarte bună cu Prefectura, Consiliul Judeţean şi primăriile din judeţ şi vom avea în continuare uşile deschise pentru dumnealor“, a declarat inspectorul şcolar general, prof. Lenuţa Ciurel

1 Comment

  1. rica venturiano Reply

    Bine ca a disparut ilustrul Benga cunoscator a tot si a toate, un fel de ,,goagle local,,. care a fost si este o rusine pentru un partid de talia PSD.
    Cum a putut ajunge un asemena gunoi in demnitati publice ??
    un necostalinist ! adica trebuia sa facem numai ce vroiau muschi lui !

    Felicitari pentru noua numita speram sa se vada in bine schimbarea !
    mult succes stimata doamna !

Adaugă comentariu