Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Medicina şcolară este o ramură a sistemului sanitar pe care autorităţile o vor îngropa cât de curând dacă nu iau măsuri rapide.

Cabinetele medicale şcolare din Caraş-Severin sunt prea puţine şi nu sunt dotate corespunzător, iar fondurile primite de la Ministerul Sănătăţii sunt fie redirecţionate către spitale, fie insuficiente.

La nivelul judeţului există doar 15 cabinete medicale şcolare, dintre care zece la Reşiţa, jumătate dintre ele fiind în creşe şi grădiniţe (cu trei medici de medicină generală şi 18 asistente), două la Caransebeş (cu trei medici), şi câte unul la Oraviţa, Moldova Nouă şi Oţelu Roşu, cu precizarea că unităţile din Clisura Dunării şi Valea Bistrei nu au medic.

Situaţia este şi mai proastă în oraşele Anina şi Bocşa, unde nu există dispensare şcolare, la fel cum se întâmplă şi în mediul rural, aici vaccinările fiind efectuate de medicii de familie. În ceea ce priveşte numărul cabinetelor de medicină dentară, acesta se ridică la şapte, cinci dintre ele fiind la Reşiţa şi două în Caransebeş. Aşa se face că puţinii medicii care asigură funcţionarea acestor dispensare trebuie să vadă lunar sute de copii, cu mult peste posibilităţile fizice ale oricărui angajat din sistemul sanitar.

Iar asta nu e tot, căci cadrele medicale care lucrează în acest sistem se confruntă de multe ori cu lipsa banilor alocaţi pentru achiziţionarea de medicamente şi materiale sanitare.

„Doctorii şi asistentele din aceste dispensare şcolare sunt nişte eroi. Au câte 4.000 – 5.000 de copii pe care trebuie să-i vadă, să-i vaccineze, şi, în ciuda eforturilor pe care le depun, mai sunt şi luaţi peste picior de colegii lor din alte unităţi sanitare. Doresc să trag un semnal de alarmă în această privinţă, pentru că lucrurile trebuie să se schimbe. Sunt foarte mulţi copii de şcoală şi grădiniţă arondaţi la numărul de medici existent, iar responsabilitatea este foarte mare. Gândiţi-vă numai că în creşe şi grădiniţe se fac periodic triaje epidemiologice. Noi, românii, ne tot bazăm pe sprijinul divin, însă doamne fereşte să apară o problemă, pentru că în aceste unităţi nu se îndeplinesc nici condiţiile legate de dotare“, a declarat Dragoş Luca, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Caraş-Severin, în cadrul şedinţei de Dialog Social, organizată, miercuri, la Reşiţa.

Conform Ordonanţei nr. 162/2008, acolo unde nu există medic şcolar, asistenţa medicală desfăşurată în unităţile de învăţământ este transferată de Ministerul Sănătăţii către autorităţile publice locale şi se asigură transferuri de la bugetul de stat pentru aceste servicii. „A fost acea ordonanţă de urgenţă din 2008, care a descentralizat şi delegat competenţe către consiliile locale care au preluat astfel cabinele medicale şcolare cu tot cu personalul existent la acel moment, la fel de insuficient ca şi acum. Ministerul Sănătăţii asigură în continuarea salarizarea personalului din aceste cabinete subordonate consiliilor locale. Primăriile nu mai pot face angajări, decât foarte greu, prin fundamentări la Ministerul Sănătăţii, şi uite aşa am ajuns în această situaţie. Lucrurile trebuie schimbate şi, după părerea mea, dând atribuţii depline consiliilor locale. Dacă cabinetul respectiv aparţine de CL şi el consideră că are nevoie de trei medici pentru elevii din comunitatea sa, nu văd de ce nu li se permite acest lucru?!“, a mai adugat Dragoş Luca.

Roxana Bălan Nafiru

Adaugă comentariu