CARANSEBEȘ – Scriitoarea caransebeșeană, la fel ca multe alte mii de cărășeni, stă la coadă în străinătate pentru a putea vota Aflată în Anglia de o bună perioadă împreună cu soțul, Lavinia Călina nu renunță la dreptul de a vota, deși cozile sunt foarte mari.
„Avem deja o oră și 20 de minute la coadă. Nu plecăm! #yeslavot. Noi estimăm că mai avem vreo două ore de stat, se mișcă greu”, spunea scriitoarea caransebeșeană într-o postare pe o rețea de socializare, în jurul orei 15. Situații ca acestea se întâlnesc în mai toate orașele Europei unde există secții de votare ale Ministerului Afacerilor Externe. „Coada de 5 km laStrasbourg. #rezist”, spun alți reșițeni, fani ai CSM Reșița, aflați în Franța. „Hai la aia din Karlsruhe că e numai de 1 km”, face haz de necaz tot un reșițean, Sebastian Curila.
În ciuda acestor situații, MAE informează, printr-un comunicat, că în prezent toate cele 441 secții de votare organizate în afara României sunt operaționale și funcționează normal. În afara unor incidente tehnice izolate, care au fost rezolvate rapid, la primele ore ale dimineții, toate activitățile din secțiile de votare din diaspora se desfășoară în parametri normali. Pe parcursul zilei au fost semnalate aglomerări de persoane la unele secții de votare din străinătate. Au fost semnalate situații punctuale în care grupuri compacte de alegători au sosit simultan la aceeași secție de votare, afectând fluxul procesului de vot (un exemplu punctual vizează un grup de 5 autocare care au ajuns simultan la aceeași secție de votare). De asemenea, au fost semnalate situații în care urnele de vot au fost umplute în urma exercitării votului de către un număr semnificativ de cetățeni, fapt care a condus la întârzieri minore în procesul electoral, ca urmare a înlocuirii urnelor pline cu altele goale.