Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Lacul Gozna din Văliug va fi traversat pentru al 11-lea an consecutiv. Evenimentul sportiv-recreativ adună și în acest an concurenți din mai multe județe ale țării. Premierea se va face pe categorii de vârstă, iar anul acesta celor clasați pe podium li se vor acorda drept premii și diferite obiecte, pe lângă diplome și cupe.

„În 27 iulie, la ora 10, dăm startul primei probe, iar la ora 11 va începe cea de-a doua probă. Ca noutate a organizării competiției, anul acesta am introdus înscrierea online, încercând să evităm aglomerația de pe Ponton, dinaintea începerii competiției. De asemenea, anul acesta vom experimenta cronometrarea electronică. Astfel vom înlătura orice fel dubiu în ceea ce privește înregistrarea timpilor. Așteptăm în jur de o sută de participanți și sperăm să fie ediție reușită, la fel ca și în anii anteriori”, a afirmat Dorina Iana, directorul executiv al Clubului de Înot Masters Reșița 07.

Concursul va cuprinde trei probe: traversarea lacului pe lățime (400 m), pe lungime (1 km dus și 1 km întors) și proba copiilor (de la Pontonul de la marginea lacului și până la cel din mijlocul lacului). Poate înota oricine dorește, copii și adulți. În caz de timp nefavorabil, competiția va fi amânată o săptămână.

Traversarea Lacului Văliug este un eveniment organizat de Clubul Reșița 07, cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin.

Ștefan Moraru