Caraş-Severin, Romania

OBREJA – Într-o lume superficială, angajată constant în goana după bani, faimă și epatare, un copil din Obreja ne dă o lecție de maturitate și bună-creștere demnă de povestit.

Este un lucru știut că tinerele generații migrează masiv spre zonele urbane. Atrași de mirajul unei vieți, teoretic mai ușoare, aceștia abandonează pe capete satele, lăsându-le pe mâna tot mai neputincioasă a celor aflați la vîrsta senectuții. Vârstnicii mai lucrează cât pot, dar ușor-ușor brațul lor nu mai are tăria necesară pentru a întreține o gospodărie. Să faci agricultură sau zootehnie este o ocupație serioasă, care presupune muncă multă, răbdare și pasiune. Cum să-ți mai stea mintea la a crește vaci, când tu, adolescent visător și prins în acest miraj, îti dorești o divă siliconată, dar pe aia n-ai s-o găsești nici pe pășune, nici la birtul satului și nici în câmp. Și atunci, cei mai mulți își fac bagajul cu vise și pleacă în lume. În satul făcut celebru de marele Achim Nica l-am întâlnit întâmplător pe Adrian Ghiaur, de 17 ani, elev la Liceul Auto din Caransebeș. Am stat de vorbă cu el și l-am întrebat ce planuri de viitor are. Unde și cum își vede viața. „Vreau să termin liceul și pe urmă să plec în străinatate, să muncesc câțiva ani și să-mi adun niște bani. Cu banii aștia vreau să-mi fac o mică fermă. Am un sălaș de la ai mei și un teren și vreau să ma ocup de ele.“, declară Adrian, spre surprinderea mea. Nu mașini scumpe, nu fete cu fuste scurte, nu vacanțe… copile, ești normal, îmi vine să-l întreb.

Mi se pare că glumește, dar seriozitatea din vocea lui și hotărârea din privire îmi spun că puștiul ăsta chiar vorbește serios. Rămân perplex, nu mă așteptam la răspunsul ăsta. Îl întreb cum de e așa hotărât să rămână la sat? „Mie îmi place viața la țară, îmi place liniștea și aerul curat. Și dacă voi reuși să mi realizez visul de a avea o mică afacere aici, voi fi cel mai fericit om. Și ca adolescent mă simt bine aici. Mai ieșim la un suc, mai la o plimbare, la o vorbă la bancă. La oraș mi se pare prea aglomerat și stresant“, mă lămurește Adrian. „N-ai vrea să rămâi în străinătate, dacă tot vrei să pleci pe acolo?” îl întreb. „Nici vorbă! Obreja e casa mea și aici mă voi întoarce indiferent ce-ar fi. Nu aș putea trăi în altă parte pentru nimic în lume”, spune Adrian cu o hotărâre vecină cu supărarea.

Sper ca puștiul ăsta din Obreja să-și realieze visul. Ar trebui să audă de el și cei care diriguiesc țara asta. Să vadă că încă sunt tineri care-și iubesc locurile natale și care nu vor să se despartă de ele. Poate cineva va face ceva mai mult pentru a-i sprijini. Pentru că merită! Și pentru că e o rază de lumină într-o negură a deznădejdii ce a cuprins satele noastre. Și sper ca peste câțiva ani să vă povestim despre ferma lui Adrian Ghiaur din Obreja și acest copil să devină o poveste de succes. Ne-a arătat că poate fi un model de gândire demn de urmat, indiferent de vârsta noastră. Și culmea, e un model fără să ne arate poze cu mașini scumpe, cu femei frumoase și cu o viață care nu e a lui. Bravo, copile!

Flavius Militaru

1 Comment

  1. De ar fi mai multi copii ca el, am avea sperante pentru viitor. Din pacate copilul asta este un caz rar. Dar merita luat ca exemplu de altii!

Adaugă comentariu