Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Zona Victoria, inima cartierului reşiţean Govândari, va beneficia de atenţia municipalităţii, printr-o serie de lucrări.

„Am aprobat nişte indicatori pentru o lucrare pe care vrem să o facem în jurul Victoriei, în Govândari, a precizat Ioan Crina, viceprimarul cu atribuţii de primar al municipiului Reşiţa. Acestea cuprind amenajarea zonei respective“. De fapt, în ultimele decenii, zona Victoria a fost pentru cartierul reşiţean Lunca Bârzavei kilometrul zero al cumpărăturilor, iar odinioară se dorea chiar mutarea Centrului Civic al urbei sau reinventarea unuia, fie la Victoria, fie la Intim.

Vechiul complex comercial s-a transformat, în timp, într-o umbrelă sub care a funcţionat, o vreme, şi un bazar, parţial regândit, afectat de un incendiu. Peste drum, Parcul Victoria, cândva un mare parc al copiilor, s-a transformat în ceea ce este astăzi Piaţa Tricolorului, din care muşcă un monument, un patinoar nefuncţional, un complex comercial, o biserică, un loc de joacă şi o toaletă publică.

Zona a căzut într-un con de umbră, din punct de vedere comercial, pentru că marii retaileri şi-au făcut apariţia şi pe malurile Bârzavei. Dar şi-a păstrat farmecul, cu toate restaurantele, cofetăriile şi terasele care şi-au tot schimbat locul. Cu toate acestea, Victoria – fie ea îngrămădită, prăfuită, parţial dărâmată şi refăcută, ciuntită de tot felul de parcări mai mult sau mai puţin gândite, inclusiv cu plată, plină de gunoaie şi de gropi – a continuat să rămână kilometrul zero al promenadelor prin Govândari, cum nu e nicio altă zonă a urbei. „În ceea ce priveşte Victoria, va fi amenajată întreaga zonă, de la intrarea de pe Bulevardul Progresului, până la ieşirea în cealaltă parte, inclusiv parcările, care vor fi şi lărgite, şi va fi reamenajat locul unde se depozitează gunoiul, a mai spus Ioan Crina. Se va face ceva frumos acolo“.