Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Handbaliștii de la Liceul „Traian Vuia“ și-au reluat antrenamentele.

Pentru echipa de handbal juniori I a Liceului Teoretic „Traian Vuia“ din Reșița vacanța a luat sfârșit. Elevii profesoarei Lucia Moruț și-au reluat antrenamentele pentru a fi pregătiți pentru viitoarele bătălii de pe semicerc.

„O să lucrăm o săptămână, posibil chiar zece zile pe stadion, ne-a spus profesoara Lucia Moruț, antrenoarea echipei reșițene. Vom reveni apoi în sală, pentru că la finalul lunii vom avea al doilea turneu de sală din acest sezon la Juniori I.“ Reșițenii sunt neînvinși în acest sezon al Campionatului Național de Handbal al Juniorilor I, Seria E, fiind la egalitate de puncte cu LPS Târgu Jiu, formație care are însă un meci mai mult disputat decât „Traian Vuia“.

Lupta se va da în continuare între echipele clasate pe locurile 1-3, între noi, LPS Târgu Jiu și LPS Banatul Timișoara. Cred că pentru ocuparea primului loc, lupta se va da între Târgu Jiu și Reșița. Sper să fie bine și să rămânem pe locul I. Primele patru se califică în turneul semifinal, dar ar fi frumos să prindem locul I“, a mai precizat prof. Lucia Moruț. Echipa reșițeană urma să paricipe și la un stagiu de pregătire centralizată, din 9 ianuarie. „Am vrut să merg cu copiii în cantonament, dar de la școală încă nu ni s-a aprobat și acum o să vedem dacă mai putem merge, a spus prof. Moruț. Acești copii sunt singurii de la Liceul Traian Vuia înscriși în campionat și ar fi păcat să nu beneficieze de un cantonament, pentru că este o generație de excepție. An de an am fost pe primul loc în grupe și ne-am calificat în fazele superioare ale Campionatului Național. Contează foarte mult pentru această echipă să aibă parte de un cantonament centralizat. Nu avem bani să plecăm la turnee amicale, intrăm direct în campionat și cel puțin pregătirea centralizată să o avem bine organizată.“

Totuși, antrenoarea echipei reșițene are și o mare satisfacție. Din nou doi handbaliști reșițeni au fost convocat la lotul național de cadeți, cel care în decembrie câștiga la Bacău turneul amical „Viitorul azi“, cu naționalele Belarusului, Ungariei și Poloniei. Elian Apostol și Eduard Belchite vor efectua un nou stagiu de pregătire centralizată alături de colegii lor din naționala coordonată de Narcis Cîtu, Gabriel Armanu și Ștefan Laufceac. „Spre bucuria mea, cei doi au fost convocați din nou la un cantonament centralizat, la Moeciu, până pe 18 ianuarie. Antrenorii de la lotul național au o impresie bună despre acești doi sportivi, din moment ce deși nu sunt în Centrul Național Olimpic sunt mereu convocați la lot, ceea ce înseamnă foarte mult pentru ei“, a mai spus Lucia Moruț.

Adaugă comentariu