Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cea mai importantă competiţie internaţională de judo U 20 a reunit, săptămâna trecută, în Africa de Sud, cei mai buni judoka ai lumii, majoritatea cu pretenţii de participare la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012.

Cu atât mai mult, prezenţa în întreceri a componentei C.S. Energetica din Caransebeş, Loredana Ohâi, a avut o semnificaţie deosebită, în limita categoriei 57 kg. Care s-a remarcat printr-o comportare onorantă, clasată, în final, pe locul cinci, după o evoluţie apreciabilă, aşa cum avea să ne confirme şi antrenorul Ion Radu: „Lori a fost, din nou, foarte aproape de podiumul categoriei. A câştigat două meciuri, a urmat o înfrângere la al IV-lea cap de serie prin judecata arbitrilor. Adică, aceştia au decis victoria, în condiţiile în care nici una dintre sportive nu a punctat decisiv, pe final. Apoi, a mai câştigat un meci, în recalificări, dar a pierdut tactic în lupta pentru medalia de bronz, în faţa eternei sale adversare suedeze. Asta este. Oricum, eu sunt mulţumit de rezultatul înregistrat de Loredana Ohâi, pentru că un loc cinci la Campionatul Mondial nu este de neglijat. O felicit şi o aşteptăm acasă!“

Adaugă comentariu