Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Consilierii judeţeni au aprobat joi mai multe componente referitoare la exerciţiul bugetar din acest an.

Cel mai important punct de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean de joi a fost aprobarea bugetului judeţului pe anul 2015 şi a proiecţiilor bugetare pentru perioada 2016-2018.

„Vorbim de un buget care aduce 177 de milioane de lei (circa 40 de milioane de euro) de la Guvernul României şi care este completat din fonduri europene cu circa 155 de milioane de euro. Consiliul Judeţean va dezvolta la nivelul anului 2015 o cifră de circa 200 de milioane de euro pentru activităţile specifice – apă, canalizare, uzină de apă, staţie de epurare, drumuri, nevoi sociale, cultură şi activităţi sportive, sper eu. Trebuie să găsim cadrul legislativ foarte clar“, a precizat Sorin Frunzăverde, preşedintele CJ.

Consilierii judeţeni au aplicat şi câteva corecţii bugetare pentru domeniul social şi cel sanitar, pe sume din 2014. La Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa, de exemplu, patru medici au posibilitatea, în urma unui proiect aprobat joi, să avanseze în ierarhia medicală, la statutul de medic specialist. Totodată, au fost deblocate şi alte câteva posturi dedicate medicilor rezidenţi.

„Finanţăm doar din bugetul CJ drumuri judeţene, dar din discuţiile pe care le-am purtat la Bucureşti sperăm că vom primi fonduri direct de la Guvern din acea categorie bugetară – sume defaclate din TVA – ceea ce ar însemna o mult mai bună finanţare a acestui domeniu“, a mai adăugat Frunzăverde.

Adaugă comentariu