Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cele două meserii sunt printre cele care au dat cele mai multe locuri de muncă în Caraş-Severinul lunii martie.Chiar dacă unii ar spune că Reşiţa în special, sau Caraş-Severinul în general, nu mai oferă oportunităţi de angajare, realitatea arată că şi atunci când nimic nu se mai produce, există nevoie de forţă de muncă. În fond, ce s-ar alege de o veche industrie căzută în paragină, dacă nu plăteşti pe cineva care s-o închidă, s-o dărâme, să ecologizeze zona? Spre bucuria celor care lucrează câteva zile mai mult decât ceilalţi, dar şi a celor care vând, îndreptându-ne vertiginos spre o societate de consum.

Tabloul realităţii caraş-severinene din luna martie a fost conturat printr-un raport al AJOFM. Potrivit documentului, cei mai norocoşi au fost confecţionerii de cablaje auto, 60 dintre ei reuşind să se angajeze în decursul lunii. Urmează şoferii de autocamioane şi maşini de mare tonaj, 22 dintre ei reuşind semnarea unui contract de muncă, şi manipulanţii de mărfuri, cu 17 angajări.

Pe locul patru urmează lucrătorii comerciali, cu 15 posturi ocupate, iar pe cinci, muncitorii necalificaţi pentru demolat clădiri, căptuşeli, zidărie, plăci de mozaic, faianţă, gresie şi parchet, cu 12 posturi.

În clasamentul lunii, pe a şasea poziţie sunt muncitorii necalificaţi la asamblarea şi montarea pieselor, cu 11 angajări, urmaţi de muncitorii necalificaţi, vânzători (separat de lucrătorii comerciali) şi zidarii-roşarii-tencuitorii, care au reuşit câte zece angajări.

Trebuie spus că posturile de vânzători, de lucrători comerciali şi cele de muncitor necalificat în construcţii, folosiţi în special la demolări, sunt la ordinea zilei pe lista posturilor vacante. Şi, totuşi, au reuşit să se angajeze şi asistenţii medicali, infirmierele, mecanicii, agenţii de securitate, funcţionarii economici, librarii, agenţii comerciali, asistenţii maternali, secretarele, tehnicienii geologi, dar şi managerii de hotel şi persoanele cu calificări în domeniul turismului.

Antoniu Mocanu