În aceste condiţii, principala preocupare a tehnicianului reşiţean a fost menţinerea unui tonus echilibrat, prin eliminarea oboselii jucătorilor, având în vedere programul infernal şi lotul restrâns. Ei bine, în bună măsură a reuşit, şi UCM HC Caraş-Severin l-a încheiat cu un succes mai mult decât necesar, în partida cu Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău, de sâmbătă, 9 aprilie a.c., de care a dispus cu 31-29. Reamintim, oficialii clubului local au solicitat ca meciul să aibă loc duminică, 10 aprilie a.c., din dorinţa de a le oferi băieţilor încă o zi de recuperare. Însă băcăuanii nu au acceptat. Cu toate acestea, UCM HC a obţinut două puncte, cu care se menţin pe podiumul clasamentului, la două după liderul HCM Constanţa.
Ei au avut o evoluţie economicoasă, în baza unei tactici foarte bine pusă la punct. Şi, chiar dacă au fost momente în care oaspeţii au condus pe tabela de marcaj, au menţinut controlul asupra partidei, cu riscurile de rigoare. Din fericire, cu un final dramatic, în care au forţat cât au putut, gestionarea jocului a închis tabela la 31-29 (15-14), după ce în minutul 45 scorul era 23-25!
„Am stabilit cu Gligore Czari un program de recuperare, de două sau trei zile, ne-a precizat dr. Ioan Brizu, medicul echipei UCM HC. Rică Pârâianu se pregăteşte în continuare separat, Mişa Rohozneanu va trebui să-şi pună un dinte, iar pe Cuciula continuăm să-l menţinem pe linia de plutire. Este jucătorul care s-a ales, în timp, cu cele mai multe lovituri primite, dar nu renunţă la luptă“. Tot referitor la lot, Marius Grozăvescu a început uşor, uşor, dar este greu de crezut că va fi apt pentru meciul cu Universitatea Bucovina Suceava de vineri, 15 aprilie a.c., de la ora 20.00, din etapa a XIX-a a Ligii Naţionale.
Marius Moraru