REŞIŢA – Atribuțiile Inspectoratului pentru Situații de Urgență au fost extinse.
În baza unui act normativ recent aprobat de către Guvern, inspectorii ISU pot sigila construcțiile și amenajările operatorului economic în punctul de lucru în care constată încălcarea reglementărilor privind siguranța la incendiu. Asta în condiţiile în care, până la apariţia acestui act normativ, ISU putea dispune doar oprirea funcționării ori utilizării contrucțiilor sau amenajărilor, ceea ce nu era de natură să garanteze încetarea de fapt a funcționării. Guvernul a stabilit şi o serie de criterii cumulative pe baza cărora se poate dispune oprirea funcționării ori utilizării clădirilor și spațiilor amenajate în clădiri, cu aria de desfășurare mai mare de 200 metri pătraţi, având destinația de comerț, cultură și turism. Reglementările sunt incluse într-o Hotărâre adoptată astăzi de Guvern. Actul normativ vizează atât clădirile și spațiile autorizate din punct de vedere al securității la incendiu, cât și pe cele care nu sunt autorizate.
În cazul construcțiilor sau amenajărilor cu suprafață mai mare de 200 mp amintite, dispunerea măsurii complementare de oprire a funcționării se face în oricare din următoarele situații: depășirea cu mai mult de 10% a numărului de utilizatori pentru care s-a acordat autorizația de securitate la incendiu; depășirea numărului de niveluri supraterane față de valoarea de referință admisă pentru clădirile cu nivelul V de stabilitate la incendiu/grad de rezistență la foc; desființarea unei căi de evacuare atunci când potrivit reglementărilor tehnice specifice se impun două sau mai multe căi de evacuare, în concordanță cu valoarea de referință; reducerea prin elemente de construcție, cu mai mult de 25% din valoarea de referință a înălțimii/lățimii căilor de evacuare, în condițiile în care deficiența nu poate fi înlăturată pe timpul controlului; desființarea instalațiilor/sistemelor de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare și avertizare incendiu, precum și a celor de iluminat de securitate pentru evacuare. Constatarea situațiilor menționate se va face de către personalul inspectoratelor pentru situații de urgență, cu sprijinul, după caz, al personalului desemnat din cadrul Poliției Române sau Jandarmeriei Române.