Caraş-Severin, Romania

FÎRLIUG – Ionuţ Mădescu, tânărul de 31 de ani din Fîrliug care a murit noaptea trecută pe un fond de vînâtoare de la granița județelor Caraș-Severin și Timiș, a căzut victimă chiar propriei arme de vânătoare.

e pare că incidentul a fost un caz de braconaj, într-un fond de vânătoare privat, potrivit relatării fostului şef de grupă de vânătoare, Ion Mustaţă, care a fost, până la debarcarea în urmă cu două luni de către directorul AJVPS Caraş-Severin, Mircea Ciobanu, şi preşedintele Clubului din Reşiţa. Mustaţă povesteşte că a fost sunat în timpul nopţii de către proprietarul fondului de vânătoare, care l-a informat despre nefericitul accident, în care au fost implicaţi chiar foştii lui contestatari, de asemenea domiciliaţi în comuna Fîrliug. Este vorba despre Augustin Dacian şi Pătruţ Ioan, angajaţi la Romsilva-Regia Naţională a Pădurilor. Se pare, însă că vânătorul decedat deţinea ilegal arma, toţi trei fiind cunoscuţi pentru braconajul în zonă. Fostul şef de grupă de vânătoare spune că aceştia au fost reperaţi de cei doi paznici ai terenului privat, care au auzit în prima fază trei focuri de armă. Deplasându-se pe teren, unul dintr-o parte, altul din cealaltă parte, în urmărirea suspecţilor, jeep-ul fugărit a ciocnit maşina paznicului care s-a apropiat, apoi s-a răsturnat şi s-a produs nenorocirea. „A avut loc o ciocnire cu maşinile, iar în momentul impactului s-a descărcat instantaneu o armă de vânătoare şi unul dintre ocupanţi a fost împuşcat mortal în cap. În prezent acesta se află la Lugoj, iar ceilalţi doi sunt audiaţi“, a precizat Mustaţă. Acesta a explicat că şoferul jeep-ului ar fi accelerat în încercarea de a scăpa, însă din cauza terenului accidentat şi a vitezei prea mari mașina s-a răsturnat. În momentul impactului, s-ar fi descărcat instantaneu şi puşca de vânătoare a celui decedat.

1 Comment

  1. Un prim pas spre dezvoltarea fondului cinegetic ar fi ca toate armele de foc detinute de civili sa fie predate Politiei si cu asta basta. Nu vor mai exista increngaturti intre fini si afini, nas pe la nu stiu ce firma straina si fin medic tot acolo, pensionare medicala cu dedicatie, ani grei de inchisoare cu suspendare., armele predate si nu va mai exista nucleul pregatit sa exerseze Revolutii.

Adaugă comentariu