Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Sâmbătă, la Palatul Parlamentului, a avut loc ședința Consiliului Național al PNL, eveniment interesant pe scena politică românească. Sau cel puţin aşa îl văd unii lideri liberali. Cei aproximativ 1400 de delegați au aprobat, în unanimitate Raportul Biroului Politic Național, Principiile unei bune guvernări a PNL și criteriile pentru desemnarea candidaților la alegerile pentru Parlamentul European.

Subiectul atât de mult dezbătut și controversat în ultima săptămână, al modificarilor la Statut, a fost scos de pe ordinea de zi prin votul în unanimitate al membrilor BPN.

„Mulțumesc tuturor camarazilor liberali, delegați din Filiala PNL Caraș-Severin, prezenți la aceste dezbateri și care au luat decizii importante pentru viitorul partidului!“, susţine şeful liberalilor cărăşeni, Marcel Vela.

Cel mai important eveniment de la Consiliul National a fost participarea Președintelui României, Klaus Iohannis, care a făcut o radiografie a stării economice și sociale a României, „situație, potrivit lui Iohannis, deloc fericită, 80% din români spunând că nu sunt mulțumiți de direcția în care merge țara“. Şeful statului a mai analizat conjuctura politică actuală, efervescentă și complicată, la care trebuie găsită cât mai rapid o soluție pentru intrarea in normalitate. „Voi sunteți cea mai importantă parte a acestei soluții! Partidul Național Liberal este un partid puternic, are soluții și nu este singur! Nu sunteți singuri! Aveți lângă voi milioane de români, partide în opoziție, bine intenționate, societatea civilă. Și vă spun: toamna acestui an și anul viitor trebuie să reprezinte revenirea la normalitate în România!“, le-a mai spus Iohannis liberalilor.

ioh2

Garantându-le continuitatea acțiunilor, şeful Statului a mai promis că va lupta în continuare pentru o Românie puternică, democratic şi europeană. La finalul discursului, preşedintele României le-a adresat liberalilor întrebarea: „Sunteți alături de mine în această luptă pentru România?“, răspunsul primit fiind la unison afirmativ.

Intervenţia şefului Statului a fost caracterizată de preşedintele PNL Caraş-Severin, „o stare de spirit și o mobilizare cum nu am mai văzut de mult la o ședință de partid. …Și sunt membru PNL din 1990“. Marcel Vela mai consideră că mesajul lui Klaus Iohannis  este „un mesaj valabil pentru toți compatrioții noștri care vor să schimbe în bine Lumea!“.

Adaugă comentariu