Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Nikarom a decis ca Ductil Steel Oţelu Roşu să intre în conservare, întrucât este „necompetitiv“.

Joi, Invest Nikarom a anunţat soarta activelor din România preluate recent de la Mechel Steel. Dacă pentru cele mai multe dintre acestea veştile sunt bune, soarta uzinei din Oţelu Roşu pare a fi pecetluită.

„La Mechel Târgoviște au fost produse deja 13.000 de tone de oțel beton, ce sunt deja contractate. La Ductil Steel Buzău lucrează secțiile de sârmă și produse din sârmă, iar de vineri, 29 martie, va intra în funcțiune și laminorul, cu o capacitate estimată de 5.000 de tone de oțel beton și 3.000 de tone de produse din sârmă lunar“, a declarat joi Olga Chumakova, unul dintre cei doi asociaţi ai Invest Nikarom SRL.

Laminorul Brăila, societate recent intrată în insolvenţă, va fi reorganizată iar activitatea va fi reluată. Până atunci, nu vor exista disponibilizări colective, angajaţii primind în continuare 75% din salariu, au precizat reprezentanţii Nikarom.

În ceea ce privește uzina din Oțelu Roșu, aceasta va intra în conservare, deoarece „necesarul actual de țaglă pentru Ductil Steel Buzău este mult sub capacitatea optimă de funcționare de la Oțelul Roșu“.

„Prețul de producție a țaglei în aceste condiții este necompetitiv, iar distanța mare față de Ductil Steel Buzău ridică și mai mult costurile. De aceea, în acest moment, folosirea țaglei produsă la Mechel Târgoviște în procesul tehnologic la Ductil Steel Buzău este mult mai eficientă“, a mai spus Olga Chumakova.

Nina Curiţa

Adaugă comentariu