Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Spitalul Județean de Urgență Reșița are două hopuri de trecut în viitorul apropiat: reabilitarea și acreditarea. Deși termenul pentru reacreditarea Spitalului Județean de Urgență Reșița este prevăzut pentru anul 2018, în aceste zile se întocmesc documentații și se pun la punct elementele necesare unei asemenea operațiuni.

„Nu știu dacă acreditarea este un moment dificil în viața spitalului, dar sigur este o mare provocare. Și asta datorită faptului că am înțeles că vechea acreditare, pe care noi am obținut-o foarte bine, a reprezentat doar o introducere în temă a ceea ce va urma. Vor fi mult mai multe cerințe și criterii decât au fost anterior. Vorbim de machete în detaliu pe diverse servicii și activități și, oricât de bine ai arăta ca spital – și pe interior, și pe exterior – întotdeauna mai este ceva de făcut, reamenajat, rearanjat, de adus în conformitate cu normele europene“, ne-a declarat dr. Dumitru Secășan, managerul Spitalului Județean. Un grad mai bun acordat unității spitalicești nu ține, însă, de această acreditare, ci de competențele medicale. Acreditarea oferă posibilitatea de a contracta serviciile prestate cu Casa de Asigurări de Sănătate, adică tot ceea ce se propune spre contractare funcționează conform cerințelor. „Cât despre creșterea gradului spitalului, am cerut o reevaluare a gradului nostru în urmă cu ceva timp, însă nu am primit vreun răspuns. Cred că sunt vreo doi ani de zile de atunci…“, a adăugat dr. Secășan.

În aceste zile sunt probleme legate de supraaglomerarea unor secții – Pediatrie, Infecțioase, Pneumologie – din pricina afecțiunilor de sezon, combinate cu focarele de rujeolă. Prin creșterea rulajului pe aceste secții se face în continuare față acestor suprasolicitări. În acest an ar putea demara investiții de natură patrimonială la SJU Reșița. „Sunt două lucruri foarte importante. În primul rând, blocul operator trebuie reabilitat și reamenajat în așa fel încât să respecte circuitele vizate de normele europene – sală de preanestezie, de post-anestezie, filtre – și asta înseamnă investiții serioase pentru o funcționare cu grad igienic ridicat. În aceeași idee, este vizată reamenajarea și extinderea Unității de Primiri Urgențe, prespitalicească. Și asta din pricina numărului mare de pacienți care se adresează zilnic acestei unități, dar mai ales din cauza diversității patologiei. Am mai făcut reamenajări, dar au fost chestiuni minore. Este nevoie de o investiție foarte serioasă“, a adăugat managerul Spitalului Județean de Urgență Reșița.

Adaugă comentariu