Caraş-Severin, Romania

OŢELU ROŞU – Un test al poliţiştilor din Oţelu Roşu pentru a vedea cât de rapid reacţionează o echipă de intervenţie a unei firme de pază a avut un rezultat neaşteptat după ce aceasta a sosit la faţa locului cu o maşină condusă de un şofer beat.

În cursul nopţii de 15/16 mai a.c., poliţiştii din Oţelu Roşu au apăsat butonul de panică de la o societate comercială pentru a testa reacţia echipei de intervenţie ce asigura paza.

După câteva minute, la faţa locului a sosit lucrătorul aflat în serviciu cu un autoturism la volanul căruia se afla Iosif F., în vârstă de 53 ani. Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la Spitalul Orăşenesc Oţelu Roşu unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

1 Comment

Adaugă comentariu