REŞIŢA – Recenta vizită a doi oficiali germani la municipalitatea reşiţeană a pus accentul pe Zona Industrială „Valea Ţerovei“.Municipalitatea de pe Bârzava s-a bucurat recent de vizita Susannei Kastner, preşedintele Asociaţiei „Rumanien – Soforthilfe“, fost vicepreşedinte al Bundestag-ului, preşedinte al Comisiei de Apărare a acestui for şi unul dintre cei mai angajaţi susţinători ai colaborării româno-germane.
În cadrul întâlnirii dintre cei doi oficiali şi şeful administrativului reşiţean, Mihai Stepanescu, au fost prezentate atât municipiul, cât şi activităţile comunităţii germane de la noi, sub egida Forumului Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin, a Asociaţiei Germane de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa şi a Liceului Teoretic „Diaconovici-Tietz“ Reşiţa, ce are şi o secţie germană.
Au fost prezentate şi „preocuparea municipalităţii reşiţene în ultimii cinci ani pentru într-ajutorarea grupurilor vulnerabile, atât prin forţe proprii, prin acordarea de ajutoare materiale familiilor cu venituri reduse, dar şi prin fonduri nerambursabile atrase de la Uniunea Europeană; intenţia municipiului Reşiţa de a forma parteneriate şi înfrăţiri pentru proiecte de dezvoltare comună cu oraşe din Germania“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
Susanne Kastner s-a arătat interesată şi de situaţia investiţiilor străine în Reşiţa, precum şi de zona industrială de pe Valea Ţerovei, situată în intravilanul municipiului, pe o suprafaţă de 26,2 ha, ce a fost reabilitată din fonduri PHARE şi beneficiază de toate utilităţile: apa, canalizare, gaz, electricitate, telefon, inclusiv acces la DN58 şi DN58B, după cum se mai arată în documentul citat.
Antoniu Mocanu