Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Palatul administrativ municipal din Reşiţa a găzduit miercuri, 28 ianuarie, o întâlnire între foştii angajaţi ai UCM Reşiţa şi fostul primar Mircea Popa.

Evenimentul a adus în discuţie probleme legate de reţeaua de alimentare cu apă a blocului din incinta UCMR, de Muzeul de Locomotive, de debarcaderul UCMR, de funicularul de calcar şi de Casa Muncitorească.

„La întâlnire a participat primarul municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu, şi factori de răspundere din cadrul administraţiei publice locale. S-a luat act de problemele ridicate de foştii angajaţi UCMR, care urmează a fi transmise Primăriei Reşiţa şi în scris pentru a se putea efectua verificări, după caz. Foştii angajaţii UCMR au apreciat buna colaborare cu administraţia locală şi sprijinul acordat în soluţionarea unor probleme“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Adaugă comentariu