REŞIŢA – Sindicatele au demarat o campanie care să stopeze fuzionarea Inspecţiei Muncii cu Inspecţia Socială.
Instituţia care supraveghează piaţa muncii din România a fost scoasă din scenă la finalul anului trecut printr-o ordonanţă de urgenţă care o desfiinţează. Prin urmare, activitatea inspectorilor de muncă ar urma să fie alipită celei a inspectorilor sociali – AJPIS la nivel judeţean – în formula unei singure agenţii de control numită Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială.
În aceste zile se află în dezbatere publică hotărârea de funcţionare şi organizare a noii structuri, iar dacă va fi aprobată, inspectorii vor fi repartizaţi în teritoriu în direcţii judeţene de muncă şi securitate socială, existând posibilitatea, după cum susţin sindicatele, ca acestea să intre sub control politic.
„Decizia de unificare e o struţo-cămilă care nu îşi are rolul în această formă. Nu putem amesteca obiectele de activitate pe care le au cele două instituţii – ITM şi AJPIS. Facem demersurile necesare ca intenţia impusă să nu se realizeze şi avem sprijionul tuturor confederaţiilor sindicale“, ne-a declarat Nicolae Drăgan, preşedintele filialei judeţene a Blocului Naţional Sindical.
Anul acesta, ministrul delegat pentru dialog social, a afirmat că decizia de comasare a două dintre cele mai importante instituţii din domeniul muncii are ca scop tocmai eficientizarea controalelor şi a modului în care sunt distribuiţi banii pentru cauzele sociale. În opinia sindicaliştilor, comasarea celor două instituţii pare o tentativă politică de anexare a activităţii de control al pieţei muncii.
„ITM ar trebui să funcţioneze ca o instituţie de sine stătătoare, nesubordonată administraţiei locale şi, mai ales, factorului politic. E vorba de relaţionarea între cei care oferă locuri de muncă şi cei care folosesc aceste locuri de muncă. Pe de altă parte, o teorie a mea personală pe care am expus-o în câteva rânduri, ţine şi de faptul că intervenţia inspecţiei de piaţa muncii nu poate fi sesizată doar prin sancţiuni, ci şi prin consiliere a agenţilor economici şi a angajaţilor. Ne dorim rămânerea în formula actuală de organizare pentru supervizarea relaţiilor de muncă existente. În plus, ar trebui să rezerve o mare parte din activitatea pe care o au consilierii agenţilor economici, care nu greşesc neapărat cu bună intenţie“, ne-a declarat Marian Apostol, preşedintele Cartel ALFA Caraş-Severin.