Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Aproape o mie de angajaţi ai UCM Reşiţa sunt, de luni, plătiţi cu 75% din salariul de bază.

Deşi se spera ca ieşirea SC Hidroelectrica din insolvenţă să tragă după ea şi principalul furnizor de servicii de mentenanţă, UCM Reşiţa, lucrurile mai au nevoie de timp.

„Este adevărat, sunt afectaţi de această măsură în jur de 900 de salariaţi, şomajul tehnic fiind prognozat până la sfârşitul lunii septembrie. Oamenii sunt nemulţumiţi, şi e normal să se întâmple aşa, pentru că li se diminuează veniturile pentru o perioadă semnificativă de timp. Cu toate acestea, este bine că nu se întâmplă ca în alte întreprinderi similare, unde nu se ridică salariile cu lunile”, ne-a declarat Jivomir Tovladiaţ, preşedintele CNSLR Frăţia Caraş-Severin, la care este afiliat sindicatul reprezentativ din UCM Reşiţa.

Vă reamintim că, în repetate rânduri, au fost făcute solicitări atât mediului sindical, cât şi celui politic pentru redresarea societăţii reşiţemne aflate în insolvenţă, iar o măsură binevenită ar fi fost preluarea datoriilor statului şi conversia acestora în acţiuni, precum şi intrarea UCMR într-un holding, alături de Hidroserv.

„Va trebui să supravieţuim până la redresarea Hidroelectrica, iar în următoarele două săptămâni vom face drumuri la Bucureşti. Hidroelectrica are un şef nou, căruia i se va supraveghea activitatea timp de un an de zile, iar acesta va trebui să stabilească un buget de venituri şi cheltuieli, în cadrul căruia să fie cuprinse şi prestaţiile pe care UCM Reşiţa le va face”, a mai amintit Tovladiaţ.

Flavius Rotariu

3 Comments

  1. aiureli, sindicatele nu fac nimic concret din ceea ce ar trebui sa faca. mai nou, ele, fac administratie ,stiu si ofera solutii de iesire din diverse situatii. nu este treaba lor pt asta, sint manageri profesionisti pt asta.sindicatele nu iau fac nici un fel de actiuni de protest, iar cind le fac, este prea tirziu. pacat, dar de unde sa stie si sa vrea sa fa faca diverse actiuni de protest ,daca liderii lor, fie sint comozi, fie sint corupti, fie nu stiu ce posibilitati legale au.inseala salariatii, nedindu le nici o sansa.oribil, dar asta este situatia, uitati va cine sint liderii si veti vedea ce perspective de actiune au.

  2. UCMR s-a autodistrus prin nepotism, promovari pe criterii diferite de cele ale competentei si prin diluarea competentei, promovand-se o structura ierarhica mai ceva ca la bugetari. Sunt firme din Romania care cu de 2 ori mai putini angajati produc de 4-5 ori mai mult decat producea UCMR cand inca mai era functionala. La aceste firme nu s-au facut achizitii prostesti, s-au optimizat costurile iar in posturi de conducere s-au pus oameni care tin la firma si sunt competenti. SItuatia in care avea sa ajunga Hidroelectrica era previzibila, doar ca asa-zisii manageri ai UCMR visau cai verzi pe pereti sau se foloseau de libera trecere ca sa-si rezolve problemele personale. Acum din pacate sufera cei care nu ar trebui sa sufere, iar din cei ~1000 de someri cel putin jumatate se vor indrepta spre meserii dedicate romanilor, adica la supravegheat si spalat batrani.

  3. Sindicatele fac proiecte fanteziste. Saptaman trecuta a fost dl. Costin in oras in calitate de manager de proiect. Nici o vorba despre UCMR. Uzina va disparea prin complicitatea liderilor politici, economici, de sindicat de opinie cu marea masa a angajatilor care tac si se multumesc cu ridicatul din umeri al vremelnicilor sefi. O sa se dea vina pe un Acar Paun pentru a se masca neputinta si indiferenta de a gasi o solutie.

Adaugă comentariu