REŞIŢA – Componenții C.S.Ș. Reșița și-au trecut în palmares șapte medalii de argint și șase de bronz.
La sfârșitul săptămânii trecute, Bazinul Olimpic din cartierul reșițean Lunca Bârzavei a reunit în competiție oficială peste 250 de sportivi, de la majoritatea cluburilor de profil din țară, care s-au întrecut în cadrul Campionatelor Naționale Școlare de înot. Un concurs devenit tradițional pentru Reșița sportivă, având în vedere condițiile excelente oferite de piscina olimpică și organizarea ireproșabilă, apreciate unanim de oaspeții municipiului de pe Bârzava, și acum, și în ultimii ani.
La finalul celor două zile de întreceri, înotătorii reșițeni s-au regăsit printre laureații ediției 2014. Chiar dacă nu au reușit să cucerească nici o medalie de aur, aceștia au urcat de 13 ori pe podiumul de premiere, obținând șapte medalii de argint și șase de bronz. Rezultate: locul doi: Andrei Bugariu (50 m liber), Lorena Borca (50 m bras și 100 m bras), Dorian Burciu (50 m fluture, 100 m fluture), Rebeca Ciuciuc (100 m liber), Ioana Meda (50 m spate); locul trei: Rebeca Ciuciuc (50 m liber), Dorian Burciu (50 m spate, 100 m spate), Ioana Meda (100 m spate), Andrei Bugariu (50 m fluture și 100 m liber).
În urma acestor rezultate, Clubul Sportiv Școlar Reșița s-a clasat pe locul șapte, în clasamentul general.
„Sigur, avem o doză de supărare fiindcă nu am reușit să urcăm și pe prima treaptă a podiumului de premiere, ne-a declarat prof. Marius Crețeanu, directorul clubului reșițean. Dar, ținînd cont de faptul că am fost descoperiți la doi ani de vârstă, 2001 și 2002, ca nivel competițional, din diferite motive, cele mai multe obiective, trebuie să ne declarăm mulțumiți de rezultatele profesoarei Adina Schuster. Sunt apreciabile și ne dau încredere că această generație poate să reprezinte clubul și municipiul Reșița până la cele mai înalte cote de performanță. Mulțumim Primăriei Reșița și Direcției pentru Sport și Tineret Caraș-Severin pentru sprijinul acordat în organizarea competiției”.
Adrian Roman