CARANSEBEŞ – Suspiciunea de corupție îi aparține chiar primarului Felix Borcean, care a și retras din mapele consilierilor locali proiectul suspectat.
Era vorba de un teren de 4 mii de metri pătrați în Valea Cenchii pe care un caransebeșean vroia să-l cumpere, însă modul în care angajații de la Cadastrul Primăriei Caransebeș au lucrat în acest caz i-a trezit suspiciuni primarului Borcean.
„Am retras de pe ordinea de zi un proiect de hotărâre care prevedea trecerea din domeniul public în domeniul privat a unei suprafețe de 4 mii de metri pătrați pentru că am o suspiciune de corupție, o spun foarte clar, legat de acel teren. Am avut informații că acel teren ar fi fost scos printr-o <<inginerie>> a unora dintre colegii mei de la Cadastru, care se ocupă de întabulări, vânzări, licitații și vreau să mă edific exact dacă este așa sau nu. Modalitatea în care a fost scos, pentru cine a fost scos, am înțeles că s-au făcut presiuni pentru acel teren. Terenul era în zona Valea Cenchii și urma să fie concesionat unei persoane fizice”, a precizat Borcean.
Chiar dacă nu ar fi fost scos de pe ordinea de zi, proiectul nu ar fi trecut, pentru că nici liberalii nu l-ar fi votat, aceștia anunțând după ședință că s-ar fi abținut, în opinia lor documentele aferente proiectului de hotărâre nefiind concludente.