Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Se pare că cetăţenii judeţului au uitat de vechiul proverb românesc – „codru-i frate cu românul“.

În cadrul unei acţiuni pe linia prevenirii tăierilor ilegale de arbori desfăşurată de poliţişti în după-amiaza de 23 februarie, a fost întocmit un dosar de cercetare penală. Pe islazul localităţii Borlova oamenii legii au identificat cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 21 şi 56 de ani, bănuiţi că ar fi tăiat ilegal fagi, declarând că au făcut acest lucru pentru consum propriu.

Drujba folosită de tăietorii improvizaţi şi lemnele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori. Datele oficiale ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie arată că, pe parcursul anului trecut, au fost executate 1.466 acţiuni şi controale în domeniul silvic, 249 în fondul forestier, 251 pe linia provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării materialului lemnos şi 904 pe linia legalităţii transportului materialului lemnos (împreună cu specialişti silvici aparţinând Direcţiei Silvice Caraş-Severin, ocoalelor silvice sau din cadrul I.T.R.S.V. Timişoara).

În cadrul acestor activităţi au fost verificate 131 de exploatări forestiere, 83 de instalaţii de debitat, 46 de depozite, 33 de târguri, pieţe şi oboare şi 2.167 de mijloace de transport. Ca urmare, au fost sesizate 203 infracţiuni silvice, un număr de 166 s-au comis în mediul rural şi 37 în mediul urban. Au fost constatate 353 infracţiuni, în cadrul instrumentării unui număr de 152 dosare penale. „În ceea ce priveşte dosarele penale care au avut ca obiect fapte prevăzute de Codul Silvic, la începutul perioadei s-au aflat în lucru un număr de 204 dosare penale, au fost înregistrate 198 dosare şi au fost înaintate unităţilor de parchet cu propuneri legale 152 dosare astfel că, la sfârşitul perioadei, au rămas în lucru 250 dosare“, se precizează în comunicatul Inspectoratului de Poliţie. De asemenea, au fost aplicate 215 amenzi, în valoare de 229.000 lei şi a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 772 mc material lemnos.

Adaugă comentariu