Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Două camere de apartament arse, o victimă ajunsă la spital intoxicată cu monoxid de carbon, zeci de persoane evacuate. Nu, nu este scenariul unui film, ci un incident real.

Un apel la 112 anunţa, vineri noapte, în jurul orei 1.15, izbucnirea unui incendiu pe Aleea Tineretului din Reşiţa, la etajul 6 al unui bloc de locuinţe. La faţa locului au ajuns două echipaje ale Detașamentului de Pompieri Reșița. Flăcările au cuprins două dintre încăperile locuinţei, distrugând mobilierul şi materialele textile, a căror valoare a fost estimată la 1.500 de lei.

„Aproximativ 30 de persoane, din apartamentele de la etajele inferioare și superioare, au fost evacuate, iar proprietarul locuinței a fost transportat la spital de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, în urma intoxicării cu monoxid de carbon. În câteva minute de la momentul sosirii la locul intervenției, incendiul a fost localizat și s-a împiedicat propagarea la apartamentele vecine, valoarea bunurilor salvate ridicându-se la 100.000 lei. Incendiul se pare că a izbucnit în urma folosirii intenționate a unei surse de aprindere, la fața locului deplasându-se și trei echipaje ale Poliției și un echipaj al Jandarmeriei“, ne informează plt.maj. Magdalena Tocmelea, purtătorul de cuvânt al ISU „Semenic“.

Adaugă comentariu