Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Poliţiştii au constatat peste 300 de infracţiuni, cumulat, pe toată perioada de control din anul 2014.

Pe parcursul anului trecut, pentru limitarea infracţionalităţii în domeniul silvic, poliţiştii cărăşeni şi reprezentaţii instituţiilor cu atribuţii în domeniu au executat 1.466 acţiuni şi controale. Dintre acestea, în fondul forestier au avut loc 249, pe linia provenienței, prelucrării, depozitării şi valorificării materialului lemnos – 251, pe linia legalității transportului materialului lemnos împreună cu specialiști silvici – 904, alte acțiuni – 62.

În cadrul activităților preventive au fost verificate 131 de exploatări forestiere, 83 de instalații de debitat, 46 de depozite, 33 de târguri, pieţe şi oboare şi 2.167 mijloace de transport. Ca urmare a acestora, au fost sesizate 203 infracţiuni silvice, dintre care 166 s-au comis în mediul rural şi 37 în cel urban. Poliţiştii au constatat 353 infracțiuni, în cadrul instrumentării unui număr de 152 dosare penale (cu o uşoară creştere faţă de anul anterior).

În ceea ce priveşte dosarele penale care au avut ca obiect fapte prevăzute de Codul Silvic, au fost înregistrate 198 dosare penale şi au fost înaintate unităţilor de parchet cu propuneri legale 152. De asemenea, au fost aplicate 215 amenzi în cuantum de 229.000 lei şi a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 772 metri cubi material lemnos şi a avut loc o confiscare valorică pentru cantitatea de 984 metri cubi.