Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Duminică, 15 decembrie, cu începere de la ora 15.00, la catedrala „Schimbarea la Faţă” din cartierul reşiţean Lunca Bârzavei are loc festivalul de muzică corală „Iosif Velceanu”.

Anul acesta, evenimentul se află la cea de-a XXVIII-a ediţie, iar în cadrul său şi-au anunţat participarea şapte coruri. Este vorba despre „Lira” (al Primăriei Reşiţa, dirijor – prof. Elena Cozâltea), „Franz Sturmer” (al Forumului Democratic al Germanilor din Caraş-Severin, dirijor – Elena Cozâltea), „Tibiscum” (al Facultăţii de Teologie din Caransebeş, dirijor – preot Gheorghe Tistu), „Gheorghe Dobrean” (al catedralei ortodoxe „Sf. Gheorghe” din Caransebeş, dirijor – prof. Maria Poneţki), precum şi corul Catedralei „Schimbarea la Faţă” Reşiţa (dirijor – Elena Cozâltea) şi cel al Asociaţiei Învăţătorilor Bănăţeni din Timişoara, condus de prof. Iancu Horvat.

Festivalul este organizat de Consiliul Judeţean Caraş-Severin, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale.