Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Fie că vorbim despre problema investiţiilor, despre cea a parcărilor sau despre funicular, potrivit declaraţiilor oficiale, luna aceasta, toate vor deveni istorie…

După atâtea zbateri şi dezbateri, problemele legate de investiţii, de parcări sau de funicular, extrem de importante pentru viaţa şi imaginea urbei, au ajuns atât de uzate încât abia dacă mai pot capta atenţia cuiva. Aleşii urbei s-au gândit totuşi la ele înainte de a gusta sarmalele Crăciunului, însă doar pentru a le amâna până după vacanţă. Şi dacă e să ne luăm după declaraţiile oficiale, zilele acestea ar trebui să fie unele de foc pentru Reşiţa, pentru că acum se vor trage sforile pentru parcările private, pentru ridicarea maşinilor parcate necorespunzător, dar şi pentru funicular.

Vizavi de Zona Industrială Valea Ţerovei, a continuat lungul şir al întâlnirilor cu potenţiali investitori, dar fără rezultate notabile, însă în ianuarie aleşii urbei vor trebui să decidă ce se va întâmpla cu cele 5,5 hectare alocate iniţial proiectului Sport City. „Am avut întâlniri cu patronii de firme, câţiva şi-au deschis puncte de lucru la Reşiţa, dar cred totuşi că este prea puţin. Nu cred că Reşiţa are o vină majoră prin faptul că nu are nici aeroport, nici drum european, nici oameni importanţi şi influenţi care să atragă aici investitori. Ar trebui clarificat cu acel posibil investitor care a blocat în zona centrală 5,5 hectare“, a precizat primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu.

Legat de soarta funicularului, atât aleşii urbei, cât şi cetăţenii, vor fi invitaţi luna aceasta să se mai pronunţe o dată, în cadrul unei noi dezbateri publice, apoi printr-un nou act administrativ. „Colegii consilieri vor trebui să se pronunţe dacă îl achiziţionăm cu acelaşi preţ cu care actualul proprietar l-a cumpărat sau nu. Eu nu mă pronunţ, dar ştiu că am obligaţia să pun în aplicare acea sentinţă definitivă care obligă primarul să demoleze funicularul“, a mai spus primarul.

Totuşi, Mihai Stepanescu a precizat că nu îşi doreşte demolarea obiectivului, ci preluarea şi realizarea de investiţii prin bani atraşi. Iar dacă municipalitatea îl va prelua, reşiţenii nu vor vedea pe el nici birturi cu podea transparentă, şi nici birouri luxoase cu vederi panoramice deasupra urbei. Asta pentru că obiectivul cu însemnătate pentru trecutul istoric industrial al Reşiţei va deveni o simplă alee de promenadă pentru nostalgici. Şi asta numai dacă se vor găsi banii necesari…

4 Comments

  1. Si cu km 7 cum e? A fost ras un deal pentru ca pe el sa se faca un mare N IMIC! Pentru banii aruncati acolo cum ramane? DNA-ul e chiar surd/orb?
    Dom’ primariu, mergi la Caransebes la uica Vela, la meditatii, ca acolo se poate…daca vrei si daca te pricepi!

    • Gigi, cred ca Dom’ primar sa suparat si a dat un dislike ca comment-ul tau!Pai na, asa e cand adevarul doare..

  2. Cand auzi chestia asta,pe langa faptul ca nu e corect gramatical(trebuie sa se pronunte),iti vine sa razi in hohote!De parca,(virgula) colegii consilieri ar conta!Iar mina afisata este al unuia suparat foc.Stie ceva…?

Adaugă comentariu