Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Primarul Borcean a participat, alături de poliţiştii municipali şi locali, la o nouă acțiune pe străzile oraşului.

După semnalele primite de la cetățeni în urma acțiunii nocturne comune Poliția Municipiului-Poliția Locală de la începutul săptămânii, joi seara, după ora 23, polițiștii au luat din nou la puricat zonele cu probleme din Caransebeș. Ca și data trecută, a fost prezent și primarul Felix Borcean, care a văzut la fața locului că multe din sesizările caransebeșenilor în ce privește liniștea și ordinea publică sunt reale. De data aceasta, a fost vizat cartierul Nord, sau Țiglărie cum îl știu localnicii, în zona Bandeal-fosta Școală Generală 7, unde au acționat patru echipaje de polițiști.

„Am găsit persoane care consumau alcool pe stradă, dar mai grav, în incinta de la Generală 7 am găsit mai mulți tineri într-o stare de luciditate extrem de redusă, probabil din cauza unor substanțe posibil etnobotanice. Am văzut și multă mizerie, mai ales la parterul școlii, dar vom pune grilaje metalice la geamurile de la parter și vom schimba ușa de la intrare astfel încât acești tineri, mulți dintre ei din familii dezorganizate de la blocul NATO, să nu mai poată să intre în școală și să producă dezordine”, a declarat primarul Felix Borcean.

Pentru că asupra lor au fost găsite pliculețe cu substanțe posibil din gama etnobotanice, tinerii au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Caransebeș pentru a da explicații. De altfel, cei doi tineri ne-au declarat că au fumat „legale”, țigări pe care și le confecționează singuri din diverse substanțe, pe care, spun ei, le-au cumpărat la liber dintr-un centru comercial caransebeșean.

Acțiunea a continuat și în alte zone, sesizate de caransebeșeni că ar fi cu probleme, gen strada care duce spre Aeroport, unde tineri amatori de senzații tari și mașini puternice ar organiza deja celebrele „liniuțe”, curse ilegale de mașini, nederanjați de nimeni. De data aceasta, a fost liniște, însă polițiștii au spus că își vor intensifica patrulările prin zonă, pentru a-i descuraja pe șoferii cu multă adrenalină-n vene.

S-a mers și în zona Sălii Polivalente, tot în urma sesizărilor cetățenilor, unde chiar dacă nu era gălăgie, polițiștii au găsit mai mulți tineri care stăteau pe băncile din părculeț, aceștia având însă un comportament civilizat. Polițiștii i-au legitimat, iar cei mai mici dintre ei, câțiva cu vârste puțin peste 10-11 ani, au fost trimiși acasă, pentru că era trecut bine de miezul nopții.

„Vom continua astfel de acțiuni, pentru că o prezență mai mare pe străzi a patrulelor de poliție, mai ales noaptea, descurajează fenomenele infracționale. Le mulțumesc și polițiștilor de la Municipală, și celor de la Locală, și sper ca împreună să reușim să asigurăm liniștea și ordinea publică pentru cetățeni”, a spus primarul Borcean, la finalul acțiunii de noaptea trecută.