REŞIŢA – Deocamdată de asta au parte cei care încă mai vor să pună bazele unui mall pe malurile Bârzavei. Potrivit investitorilor, după ce în urmă cu şapte luni li s-a transmis o listă cu avizele şi aprobările necesare, acum li se mai cere unul delor facil de obţinut. Problema a fost subliniată în cadrul unei dezbateri publice organizate luni, 26 august, la Primăria Reşiţa.
„Va curge multă apă pe Bârzava până ce Reşiţa va avea mall“, spuneau, până nu demult, gurile rele. Şi, totuşi, deşi de vreo şase ani se tot discută de construirea unei asemenea facilităţi în ograda vechiului Prescom, iată că proiectul, reînnoit, are deja puse beţe-n roate. De asta se plâng investitorii, care acuză municipalitatea de birocraţie şi de faptul că li se solicită tot felul de avize, care mai de care mai greu de obţinut. Şi după ce le obţin, află că mai trebuie să facă rost de altele…
Problemele au fost puse pe tapet luni, 26 august, cu prilejul dezbaterii publice vizând planul urbanistic al construcţiilor, parcărilor şi branşamentelor ce se vor suprapune peste fostul sediu al Prescom şi nu numai, derulată sub conducerea viceprimarului Ioan Crina. Deputatul Ioan Benga, prezent în sală, a subliniat din start piedicile de care se lovesc investitorii la Reşiţa, vorbind despre faptul că a făcut odinioară parte din structurile de urbanism şi cunoaşte foarte bine cum stau lucrurile cu avizele. Fostul consilier local a mai dat vina pe birocraţie şi pe mentalitatea de aici, refractară la noutăţi, care-i determină de multe ori pe investitori să abandoneze demersurile în care au încercat să se aventureze.
De altfel, unul dintre coproprietarii obiectivului din ograda vechiului Prescom a explicat faptul că în luna ianuarie, municipalitatea i-a eliberat un certificat de urbanism în care i se solicitau anumite avize, plus acordul vecinilor, tot felul de documente autentificate, aprobări de la furnizorii de utilităţi etc. Pentru ca abia acum să i se ceară avizul Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI). Nemulţumirea investitorilor pleacă de la faptul că respectivul document nu este cerut în certificatul de urbanism şi, ca atare, nu ar mai fi necesar. Margareta Opriş, arhitectul-şef al oraşului, a precizat însă că respectivul aviz este cerut de lege, iar municipalitatea nu avea obligaţia să-l menţioneze în certificat.
Până să se clarifice lucrurile, consilierul local Florin Viorel Ţurcaş, prezent şi el în sală, a luat partea investitorilor spunând că nu e normal ca un investitor să afle, abia după mai bine de an, că la dosar mai are nevoie de un aviz. „De la 1 septembrie voiau să demareze lucrările, dar noi îi plimbăm de la Ana la Caiafa pentru tot felul de aprobări”, avizul OCPI putând fi obţinut abia după cel puţin trei luni…
Primul pilon al viitorului posibil mall la Reşiţa va fi un Penny Market, a cărui amplasare este mărginită de zona porţii sediului vechiului Prescom. Întreaga suprafaţă dintre cele două poduri, Prescom şi Enel (cuprinzând inclusiv vechiul CET), de aproximativ 8 ha, este cuprinsă în noul plan, ce a fost cuprinsă în plan, deşi investitorii deţin doar 3.000 de mp. Şi asta pentru că, pentru a putea primi avizele, li s-a cerut să cuprindă în PUZ întreaga zonă…
Până una, alta, dacă lucrurile vor merge bine, lucrările ar putea începe în primăvara anului viitor. Iar dacă spaţiile construite iniţial îşi vor dovedi rentabilitatea, se va mai investi şi în ridicarea unui mall, în limita a cinci nivele (parter+4 etaje). Sunt de asemenea prevăzute spaţii de agrement, posibile terenuri de sport, o zonă verde cuprinzând o fâşie lată de 10 m, flancând malul Bârzavei, parcări, funcţionalităţi de învâţământ superior, cinematografe şi săli de spectacole.
Antoniu Mocanu