Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Câinii sunt motivul pentru care municipalitatea de pe Bârzava se mândreşte că a fost elogiată de presa elveţiană.Nu demult, autorităţile de pe Bârzava au dat padocurile reşiţene în grija unei asociaţii iar după ce au apărut o serie de suspiciuni legate de activităţile ONG-ului, municipalitatea a cerut un raport de audit şi a rupt înţelegerea cu asociaţia. Ulterior, cele două padocuri au fost date, pentru doar câteva zile, în grija altei asociaţii, pentru ca hârtiile să fie din nou rupte de municipalitate. Atunci, reprezentanţilor ONG-ului li se solicita să vină cu bani, idei, proiecte. Sau dacă n-au bani, măcar să-şi aducă partenerul elveţian cu care se mândreau.

Modernizarea padocului de pe Dealul Lupacului, urmată de mutarea câinilor şi închiderea şi conservarea temporară a stabilimentului din Minda, a adus în schemă noi schimbări. Municipalitatea nu a mai refăcut legăturile cu ONG-ul reşiţean care promitea partenerul elveţian, ci a stabilit noi legături direct cu asociaţia din ţara ceasurilor – „Wings of Care“ (WIOCA).

Dar ce se va întâmpla cu câinii? Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei, precizează: „Cu câinii vagabonzi facem ce-am făcut până acum. În primul rând, îi capturăm, îi ducem la padocul modernizat, pe Dealul Lupacului. Cel de la Minda va fi trecut în conservare şi mi-aş dori să aibă o altă destinaţie, să-l supunem vânzării. Am realizat o asociere cu o instituţie din Elveţia, care lucrează foarte bine şi foarte serios cu câteva primării. Dânşii, pe lângă alimente, aduc şi medicamente, asigură asistenţă. Lucrează cu câteva oraşe din Vestul României, au găsit înţelegere la noi şi mă bucur. S-au extins şi în alte părţi, şi cred eu că am făcut bine. Deci, vorbim de transparenţă, vorbim de susţinere. Am fost elogiaţi în presa din Elveţia, şi vom continua acest parteneriat pentru că am dat şanse unor asociaţii şi persoane din Reşiţa, din judeţ, iubitoare de câini. Dar nu prea aveau nici suport material, nu veneau cu proiecte. Pe lângă câteva acţiuni de adopţie, în rest verificări, superverificări la noi… În continuare suntem deschişi, transparenţi, dar fără anumite ajutoare cred că este destul de greu să ne exprimăm. E adevărat că sunt momente din an când numărul câinilor creşte. Poate creşte natural dar şi prin faptul că am mai primit din alte părţi. Noi în continuare am strâns acei câini şi i-am dus la acel adăpost de la Minda, care acum este închis, îi ducem în continuare la Lupac“.

Cât cheltuie anual municipalitatea pentru activităţile de gestionare a patrupedelor fără stăpân? În jur de 150.000 de lei. Sumele au rămas cam la acelaşi nivel cu cele cheltuite, potrivit edilului, şi de o asociaţie asupra a cărei activitate au existat anumite suspiciuni, fiind solicitat un raport de audit.

În legătură cu asocierea cu elveţienii, Sava Giuricici, directorul Serviciului de Întreţinere şi Reparare a Patrimoniului, spune că noii parteneri vor asigura medicamentaţia, inclusiv un medic veterinar, sterilizare, crotalierea, primăria urmând să asigure în continuare hrana pentru cei 200 de câini, paza şi modernizările padocului.

Antoniu Mocanu

5 Comments

  1. Eu zic sa-i exportam GRATIS in Elvetia………..sau macar la vecinii unguri,sarbi etc :)))
    Ce ziceti?Oare s-ar bucura la fel daca ar misuna si pe strazile lor?

  2. Medic veterinar Reply

    Să-mi demostreze domnul Primar pe ce cheltuie el 150.000 lei în adăpost? „Reamenajarea” padocului ați facut-o pentru că au venit elvețienii, altfel nici nu vă păsa, la Minda nu s-a „reamenajat” decât atunci când s-a înființat adăpostul, timp de 10 ani nu ați dat 2 bani pe el sau pe câini, noroc cu asociațiile care s-au înfiițat, au luat ceva măsuri… acele „verificări, superverificări”. Încă nu ați înțeles că este cel mai mare mincinos de până acum? În afară de reclame pozitive și minciuni gogomane, altceva nu știe să facă. Se milogește de toți străinii și după aceea se laudă că el a făcut tot. Și să știe toată lumea, pe stradă sunt peste 1000 de câini, acum ați început să-i strângeți pe toți și să-i duceți la adăpost și să-i abandonați prin păduri ca sunt prea mulți și oricum un vânător are tot dreptul legal să-i împuște, iar adăpostul de pe Lupac va fi același adăpost cum a fost Minda, că oricum acei câini bolnavi i-ați dus la adăpostul de pe drumul Lupacului să-i îmbolnăviți pe toți, habar nu aveți ce e aia „carantină”…. eh… nu vă pasă…. și acest adăpost de pe drumul Lupacului, va deveni la fel ca cel de la Minda, pentru că nu sunteți în stare să sterilizați câinii de pe stradă și să-i repuneți în teritoriu, dacă voi credeți că pe stradă sunt doar 200 de câini ar trebui să nu mai existe adăpost la acest numar, nici nu ar mai exista câini. Nu dați vina pe alții care aduc câini, când voi habar nu aveți ce înseamnă un câine: O singură cățea poate avea la o singură fătare între 6 și 13 pui, și asta de 2 ori pe an. O singură cățea se poatre împerechea începând de la 8 luni, să facem un calcul: în primul an se nasc în jur de 16 câini, de la o singură cățea, în al doilea an 128 câini, pentru că până în al doilea an puii cresc și se înmulțesc la râdul lor, 3 ani: 512 câini, 4 ani: 2,048, 5 ani: 12,288, 6 ani: 67.000 câini. Se spune că ”uciderea în masă reprezintă o afacere profitabilă pentru toți cei implicați direct sau indirect în acest proces. De aceea se împotrivesc STERILIZĂRII MASIVE pentru că așa se vor naște sute de mii de câini fără stăpân, sutele de mii de câini însemnând milioane de euro!!”
    Acest câștig incorect se extinde și la angajați. Hingherii câștigă și din taxele de protecție. Iubitorii de animale sunt șantajați de aceștia, fiind obligați să plătească bani pentru a-și proteja câinii de la bloc.
    Problema gravă în societate este nu atât uşurinţa cu care oamenii își iau un animal, ci uşurinţa cu care se debarasează de el. Rata abandonului este atât de mare încât chiar dacă Primăria ar aduna toți câinii fără stăpân, peste 2 ani numărul lor va fi același de la cei ce au cățele nesterilizate care fac pui în curți și îi abandonează. La fiecare 10 câini uciși sau prinși de hingheri, alți 20 le ia locul.
    Cât timp continuăm să le facem rău celorlaltor fiinţe vii, suntem încă sălbatici.” Cruzimea faţă de animale şi cruzimea faţă de oameni sunt două feţe ale aceleiaşi monede.

      • Medic Veterinar Reply

        Pentru ce să te contactez? Voi care ați achiziționat acele 4.000 tone de ciment doar în acte când ați avut padocurile? Nu ați fost în stare nici măcar 1 an din 10 să vă ocupați de padocuri și mai aveți curajul să îmi scrieți să vă contactez!? Și asa am înteles că voi nu sunteți în stare nici să aveți grijă de câinii din casele voastre, că i-ați dus deja la adăpost, dar mai pe cei din stradă. Numai gura e și de voi ca și de Primar, că în rest nu sunteți în stare de nimic. Nu v-a ajuns auditul pentru „Asociatia pentru Protectia Animalelor Caras-Severin”? Sau în a cărui nume mi te adresezi să te contactez? Ce ați făcut voi până acum ca să vă pot contacta? Nici măcar acele tărguri amărâte cum spune și deșteptul Primăriei nu ați fost în stare să faceți, chit că ați avut padocurile și câini destui să le găsiți un stăpân. În ziarul Jurnalul am văzut doar „Asociația Dogs Center” care au castrat și au dat spre adopție câini peste tot și care au avut grija să hrănească și câinii de la adăposturi. Voi ați furat bani și ați lăsat acei câini să se mănânce între ei. M-am întâlnit cu o zăpăcită de la voi care zicea că mută munții și de fapt era o mare mincinoasă pentru că nu s-a întamplat absolut nimic din ce se lăuda ea, parcă Irina Borgros o chema, mi-a rămas numele de Botgros întimpărit în minte pentru că asta și era . De asemenea persoane care doar se laudă sau dă sfaturi sunt sătul, faptele vorbesc de la sine.

  3. Bai dar astia ne cred si prosti sau isi bat joc de elvetieni… cum sa pui hingheri pe ala care s-a ocupat de Minda, Cristi sau cum il cheama… pai luna trecuta a prins un caine in lat si il purta ca pe sac in spate pana l-a omorat…. vai s-amar cu cine v-ati gasit sa colaborati… astia din primarie sunt niste criminali, ca si hingherii!!!

Adaugă comentariu