Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Programul Bazna – Mangaliţa a debutat la nivel naţional! În judeţul nostru, Palaloga şi C+C se lasă greu convinse, iar lucrurile se mişcă mai încet.

Prima livrare de purcei din rasele Bazna şi Mangaliţa a avut loc, zilele trecute, în două localităţi din judeţele Sibiu şi Hunedoara, informează Ministerul Agriculturii. Purceii au fost transportaţi de procesator către fermierii care s-au înscris în programul guvernamental de sprijin pentru crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița. În Caraş-Severin, transferul purceilor către fermierii dornici să-i crească şi să-i îngraşe va avea loc ceva mai târziu, întrucât singurul furnizor autorizat până la această dată are animalele gestante. „Au fost autorizate de comisia de stabilire a standardului două scroafe din rasa Bazna, ce aparţin unui crescător din Ilidia, urmând a se autoriza alte două scroafe şi opt scrofiţe din rasa Mangaliţa, la Ticvaniu Mare. Cele patru scroafe sunt gestante, purceii urmând să fie livraţi către fermieri numai după ce au fost înţărcaţi“, ne-a declarat directorul adjunct al Direcţiei Judeţene Agricole, ing. Pavel Nefir.

Dacă cei doi furnizori pot asigura necesarul de purcei pentru cei 55 de crescători înscrişi în program, există incertitudini legate de cea de-a treia entitate participantă în acest program: procesatorul. „Am identificat doi procesatori în judeţ, societăţile Palaloga şi C+C, însă nici unul nu s-a înscris în program până acum. În urma discuţiilor avute cu aceştia, tragem speranţa că, până la urmă unul, dintre ei va intra totuşi în program. Dacă până la sfârşitul lunii martie nu vom avea un răspuns concret, atunci vom apela la alţi procesatori din ţară“, a mai precizat ing. Nefir.

Potrivit schemei de sprijin pentru crescătorii de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa, aprobată de Guvern în 10 ianuarie 2018, furnizorii de purcei primesc câte 250 de lei pentru fiecare exemplar predat. La rândul său, crescătorul primește cu titlu gratuit un număr par de purcei (minimum doi şi maximum zece), pe care se obligă să-i crească până la atingerea unei greutăți de cel puțin 130 de kilograme. Va livra procesatorului doar jumătate din ei (minimum unu și maximum cinci), la un preț de cel puțin 11 lei/kg.