REȘIȚA – Expoziție de grup la aniversarea unui an de existență a Fotoclubului „Banatul Montan”.
11 din cei 15 membri ai clubului expun în această perioadă la Muzeul Banatului Montan. O expoziție care poate fi vizitată până la sfârșitul lunii martie și pe care artiștii o dedică reprezentantelor sexului frumos. Lucrările expuse înfățișează portrete, peisaje, natură, diferite ipostaze ale vieții.
„În decursul primului an de existență, am organizat patru expoziții de grup, am vernisat la Reșița două saloane de artă, cel de la Slatina respectiv cel de la București, am mai organizat un workshop foto nud și portret precum și sesiuni foto pe calea ferată Oravița-Anina”, au fost cuvintele cu care președintele Flavian Savescu a rezumat activitatea de până acum a fotoclubului ce reunește membri cu vârste cuprinse între 20 și 65 de ani.
Expoziția, vernisată joi 3 martie, l-a avut ca invitat special pe Eugen Moritz, conferențiar la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca. În cuvântarea rostită la vernisajul expoziției, acesta a apreciat activitatea fotoclubului reșițean și a vorbit despre arta fotografică și modul cum imaginea poate surprinde idei, sentimente, strări de spirit. Următoarea activitate a Fotoclubului „Banatul Montan” va fi expoziția lui Daniel Pușcău, membru al fotoclubului care va expune în luna aprilie.