Caraş-Severin, Romania

MOLDOVA NOUĂ – Iar pentru asta a fost semnat un contract de aproape 11 milioane de lei, bani din care se va moderniza şi se va extinde reţeaua de iluminat public din oraş.

La sediul ADR Vest din Timișoara a fost semnat, luni, 16 septembrie, un nou contract de finanțare în cadrul Regio – Programul Operațional Regional 2014-2020, pentru „Modernizarea, extinderea și creșterea eficienței energetice a rețelei de iluminat public din orașul Moldova Nouă“. Sorin Maxim, şeful Agenţiei, a bătut palma cu Adrian Torma, primarul din Clisură, pentru o iniţiativă cu o valoare totală de aproape 11 milioane de lei, pentru pentru modernizarea, extinderea și creșterea eficienței energetice a rețelei de iluminat public din orașul Moldova Nouă.

Ce presupune implementarea proiectului?

„Se vor înlocui corpurile de iluminat existente cu unele cu LED (27W, 60W și 80W), se vor monta pe străzile orașului 142 de stâlpi cu panouri fotovoltaice de 225-250W și va fi extinsă rețeaua de iluminat pe o lungime de 3140 metri liniari. De asemenea, vor fi montate panouri de semnalizare care vor indica traversarea străzii de către persoanele cu dizabilități și panouri de semnalizare cu acționare la buton. În plus, investiția cuprinde achiziționarea unui sistem de telemanagement – un sistem de control la distanţă al iluminatului stradal. Vor fi 1.167 de corpuri de iluminat instalate. Valoarea finanțării nerambursabile este de 10,7 milioane de lei, prin Regio-POR 2014-2020, Axa Prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon. Perioada de implementare a proiectului este de 35 de luni“, ne informează ADR Vest.

A.M.

Adaugă comentariu