Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – În urma rectificării pozitive, aproape 6 milioane lei au fost alocați de Consiliul Judeţean pentru Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin, o completare la ceea ce s-a atribuit acestei instituții în ședințele anterioare. Iar zilele acestea se desfăşoară lucrări pe drumul județean DJ 572, Berzovia – Vermeș – limită cu județul Timiș, fapt anunţat de preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, chiar la şedinţa forului decizional de la începutul acestei săptămâni.

„Este vorba despre două lucrări de întreținere prin turnare de covoare asfaltice și plombări, derulate de Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin, cu fonduri alocate de la bugetul Consiliului Județean. Lucrările se efectuează prin operatorii desemnați câștigători în urma procedurilor de achiziție desfășurate în lunile iulie, respectiv octombrie 2019, cu care sunt încheiate contracte de lucrări“, a spus şeful judeţului.

Mai exact, întreținerea curentă pe timp de vară DJ 572 Berzovia – Vermeș – reparații prin covoare asfaltice, pe o suprafață de 2.000 mp, este efectuată de SC AXELA CONSTRUCȚII SRL, iar contractul are o valoare de 120.635,03 lei fără TVA. Întreținerea curentă pe timp de vară a DJ 572 Vermeș-Limită Județ TimișCovoare asfaltice și plombări pe o suprafață de 8.000 mp, este efectuată de SC MAXAGRO CENTER SRL, valoarea contractului fiind de 523.438,29 lei.

Lucrările efectuate pe DJ 572 Berzovia – Vermeș vizează porțiunea de drum de la ieșirea din localitatea Berzovia până la intersecția cu drumul comunal DC 86, Berzovia – Ramna. Pe lângă cei 2.000 mp contractați inițial, ca urmare a suplimentărilor bugetare de la Consiliul Județean Caraș-Severin, a fost suplimentată lista de cantități cu 300 mp de covor asfaltic, ajungându-se astfel la o suprafață totală de 2.300 mp.

Lucrările efectuate pe DJ 572 Vermeș-Limită Județ Timiș vizează tronsonul cuprins între podul din intravilanul localității Vermeș până la limita cu județul Timiș, iar cei 8.000 mp deja contractați au fost suplimentați cu 15%, în urma alocărilor de noi fonduri de la Consiliul Județean Caraș-Severin, rezultând un total de 9.200 mp de covoare asfaltice și plombări. Odată cu finalizarea acestor două obiective, finanțate strict din bugetul propriu, care asigură legătura cu tronsonul de 11 km modernizat prin CNI, cărășenii, în principal cei din zona Bocșa, Berzovia, Ramna, Vermeș și Izgar, vor putea circula în condiții de siguranță pe DJ 572 până în județul Timiș.

N.C.