Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Cele 20 de fântâni cu apa potabilă din Caransebeș sunt funcționale și au apă de calitate.

Asigurările au fost date de primarul Marcel Vela, potrivit căruia acestea sunt testate trimestrial astfel că nu exista probleme care să puna în pericol sănătatea cetățenilor.

„Fântânile rezultate în urma forajelor pe care le-am efectuat de-a lungul anilor, în jurul cărora am amenajat piațete și zone de recreere, sunt toate funcționale în acest moment. Apa este potabilă, există expertize microbiologice de laborator care atestă acest fapt iar cetățenii pot folosi această apă în siguranță. Avem în plan și în acest an să mai executăm încă două foraje astfel încât potențialul de a deservi cât mai mulți cetățeni din Caransebeș cu apă proaspătă, foarte bună, din abundență și gratuită, să fie cât mai mare, mai ales în perioada de vară”, a precizat primarul Caransebeșului.

Lidia Almăjanu