Caraş-Severin, Romania

OŢELU ROŞU – La iniţiativa unui grup de profesori, istorici, geografi şi oameni de cultură, sâmbătă, 15 iunie, Liceul Bănăţean din Oţelu Roşu a avut loc simpozionul „Gugulanii – identitate istorică, geografică, etnografică şi culturală”.

La manifestare au fost prezenţi, pe lângă reputatul prof. Octavian Mândruţ, de la Arad, şi city-managerul municipiului Caransebeş, prof. Nicolae Borcean, Constantin Brătescu, fost şef al Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale, renumitul dirijor şi muzicolog Dumitru Jompan, de la Marga, precum şi dr. Adrian Ardeţ, directorul muzeului din Caransebeş.

„Aici, în inima Văii Bistrei, la Oţelu Roşu, s-a dezvoltat de-a lungul anilor un învăţământ orientat spre tradiţia locală, dar în acelaşi timp deschis faţă de tot ceea ce înseamnă nou, în context european, în cel mai nobil domeniu – acela al formării generaţiilor viitorului. Instituţia în care ne aflăm, aş putea spune că este cea mai mare, la nivel judeţean, având şapte corpuri de clădire şi aproximativ 1.500 de copii care învaţă aici şi 110 cadre didactice“, a spus Rozina Ghiorghioni în cuvântul de salut adresat invitaţilor, făcând o scurtă prezentare a Liceului Bănăţean, instituţia care a găzduit evenimentul.

„Vreau să vă spun că mă simt aici ca la mine acasă. Încă două-trei simpozioane de acest fel şi cred că putem publica o carte cu materialele prezentate în cadrul lor – a spus şi Dumitru Jompan –, o carte care să se cheme, cum altfel decât «Gugulanii»“. Reputatul dirijor de la Marga vede acest demers drept necesar, gândindu-l ca pe o monografie, încă nescrisă de nimeni, a gugulanilor.

City-managerul municipiului Caransebeş, Nicolae Borcean, s-a arătat rezervat faţă de această problematică a gugulanilor, afirmând că „suntem pe un teren nisipos aici. Nu se ştie când a apărut eponimul «gugulan», şi de aceea, în această privinţă, ar fi recomandată prudenţa, circumspecţia“.

Manifestarea a continuat cu vernisarea expoziţiei în format electronic, intitulată „Secvenţe bănăţene în cărţi poştale ilustrate, din Fondul personal Valeriu Leu“, filmul, care conţine cărţi poştale de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, de la Ada-Kaleh, din Clisură, de la Băile Herculane, Poneasca, Anina-Steierdorf, Sommerfrische, Ciclova Montană, Ciuchici, Sasca Montană, Reşiţa, Văliug-Crivaia, Bocşa şi Vârşeţ, fiind prezentat de Laurenţiu-Ovidiu Roşu, şeful Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Caraş-Severin, organizatorului acesteia.

Simpozionul – al cărui scop a fost identificarea specificului natural şi uman al unei entităţi cu legitimitate istorico-geografică şi identificarea elementelor de coerenţă teritorială a acestui spaţiu – a continuat pe secţiuni, respectiv Istorie/Geografie şi Etnografie şi Folclor/Cultură, la ambele fiind susţinute 38 de comunicări.

După aceea, toţi cei prezenţi au vizitat Muzeul de Geografie Literară „Tiberiu Boşcaiu“, apoi au făcut o excursie la Poiana Mărului.

Organizatorii simpozionului au fost Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale, de la Caransebeş, Inspectoratul şcolar Judeţean, Universitatea Eftimie Murgu Reşiţa, Casa Corpului Didactic Caraş-Severin, Primăria Oţelu Roşu, Liceul Bănăţean şi Despărţământul ASTRA Oţelu Roşu.

Sonia Berger

2 Comments

  1. Poate va ajuta profesorul emerit de studii balcanice, si doctorant la facultatea de litere din Mumbay, eminenta sa domnul Ion Marcel Vela ?

  2. arh. Norbert Taugner Reply

    FELICITARI INITIATORILOR unui eveniment exceptional, organizat fara cusur in cadrul LICEULUI BANATEAN OTELU ROSU.
    Multitudinea materialelor prezentate, problematica diversa, precum si concluziile trase fara a se ajunge la solutii definitive caci discutiile ar fi devenit interminabile, nu pot decit sa dea speranta ca entuziasmul participantilor se va transforma intr-o carte monografica de mare valoare atit pentru dascalii din TINUT, dupa cum foarte frumos a subliniat dl prof. dr. Mandrut de la facultatea de geografie a universitatii aradene.
    Bineinteles ca o carte de asemenea importanta trebuie sa genereze actiuni concrete de perpetuare a traditiilor pierdute in viltoarea transformarilor din ultimii ani si Clubul Montan Caransebes cu sprijinul meu vom incerca promovarea turismului din zona, mai ales ca MONUMENTUL TURISMULUI din Rusca Montana realizat in 1935 este primul de acest tip din Europa spre care se vor deschide si actiunile de promovare a TINUTULUI GUGULANILOR.

Adaugă comentariu