Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și-a declarat susținerea pentru proiectul BRUA.

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și-a exprimat satisfacția față de modul în care cooperează cu Ministerul Economiei și Transgaz, în proiectul BRUA, care va transporta gazele naturale pe coridorul Bulgaria, România, Ungaria și Austria. Mai mult, conducerea BERD s-a arătat dispusă să ofere consultanță și finanțare pentru proiect. La Ministerul Economiei au fost analizate evoluția și provocările ridicate de gazoductul strategic. Acesta va avea 529 km pe teritoriul țării noastre, va traversa 11 județe – printre care și Caraș-Severinul, 79 de localități și cca. 20.000 proprietăți private. În Caraș-Severin, conducta va trece prin localitățile Băuțar, Marga, Zăvoi, Oțelu Roșu, Glimboca, Obreja, Caransebeș, Constantin Daicoviciu și Sacu.

Potrivit Ministerului Economiei, Transgaz se află în pragul finalizării documentației de mediu și sociale a proiectului. De asemenea, Transgaz colaborează și cu Agenția Națională de Cadastru pentru clarificarea situației terenurilor ce vor fi traversate de conductă. Constructorul estimează că lucrările vor demara în prima parte a lunii noiembrie 2017, iar toate persoanele îndreptățite vor beneficia de indemnizații și despăgubiri.