Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În luna iunie a.c., supermarket-urile din judeţul Caraş-Severin au fost „vizitate“ de zece persoane care au încercat să sustragă mai multe tipuri de produse aflate pe rafturile magazinelor, de la morcovi, alcool, la articole de îmbrăcăminte şi mâncare.

În această perioadă s-au înregistrat zece furturi cu tot atâţia autori, cu vârste cuprinse între 18 şi 82 de ani. În topul supermarket-urilor prădate se află cele din Reşiţa (în număr de şapte), urmate de cele din Caransebeş (trei).

Dintre autorii prinşi asupra faptei, şapte sunt persoane de sex feminin. Cel mai mic prejudiciu a fost în valoare de doar 2,49 lei, la polul opus fiind înregistrat un prejudiciu în valoare de peste 85 lei. În toate cazurile, prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat părţii vătămate.

Jandarmii cărăşeni au întocmit actele premergătoare urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. „Indiferent de sex, vârstă sau valoarea prejudiciului, legea pedepseşte acest gen de fapte, iar noi jandarmii nu facem altceva decât să punem în aplicare prevederile legii“, a precizat plt. Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al jandarmilor cărăşeni.

Adaugă comentariu