Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Prefectul de Caraș-Severin este mulțumit de modul cum au fost organizate alegerile locale.

„Am făcut un bilanţ al modului în care ne-am organizat în cadrul alegerilor, noi ca Instituţie a Prefectului, cu îndatoririle noastre, am avut în primul rând o întâlnire cu colegii mei care s-au ocupat îndeaproape de toată activitatea de organizare, spune Florenţa Albu, prefectul judeţului. Sigur că am tras şi nişte concluzii, am învăţat multe şi la viitoarele alegeri vom face şi mai bine. Per total şi per ansamblu, lucrurile au ieşit bine, ne-am făcut treaba. Am mulţumit comisiei tehnice pentru alegeri, în care au fost implicate mai multe instituţii, inclusiv organele de ordine, toată lumea şi-a făcut treaba! Pasul următor este înmânarea certificatelor de atestare a alegerilor pentru consilieri locali, judeţeni şi primari, urmând ca apoi, probabil de săptămâna viitoare, în funcţie de cum vor fi emise hotărârile de validare de la judecătorii, să începem constituirile de consilii locale, în faţa cărora primarii trebuie să depună jurământul, şi acelaşi lucru la consiliul judeţean, unde, după constituire, consilierii vor trece în plus la alegerea preşedintelui. Prima şedinţă, cea de constituire, se face prin ordin al prefectului“.

Vizavi de soluţionarea contestaţiilor, trimisul Guvernului în teritoriu a precizat: „Din câte ştiu eu, procesul electoral a fost închis. Au existat nişte contestaţii, se pare că au fost respinse, iar miercuri, 8 iunie au fost depuse toate procesele-verbale la Biroul Electoral Central“.