Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Fiscul cărăşean a trecut serios la executări silite pentru recuperarea arieratelor bugetare posibil de recuperat.V-aţi întrebat desigur cum se face că unele societăţi, până „să-şi dea duhul“, acumulează datorii inimaginabile la stat, pe care mai apoi nimeni nu le mai poate recupera. Şi, totuşi, situaţia s-a mai schimbat între timp. Aşa cum ne declară, reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice din Caraş-Severin au acţionat în vederea recuperării arieratelor de la agenţii economici care înregistrează datorii la bugetul general consolidat al statului. La nivel de judeţ, la data de 31 martie, arieratele bugetare rămase de recuperat însumau 106.226.987 lei. Cele mai mari restanţe înregistrate de către agenţii economici cărăşeni sunt pentru impozite (64,24 de milioane de lei) şi pensii (29,76 milioane de lei), după care urmează cele pentru sănătate (10,62 milioane de lei) şi şomaj (1,58 milioane de lei), spune consilierul superior Zlatia Cocar, purtătorul de cuvânt al Fiscului cărăşean.

S-a trecut la executări silite în cazul a 86,31% din totalul acestor debite, fiind excluse doar datoriile aferente contribuabililor care au depus deconturi cu sume negative de TVA, cu opţiune de rambursare şi care au solicitat compensarea din aceste sume a obligaţiilor restante pe care le înregistrau. În primele trei luni ale anului, au fost comunicate nu mai puţin de 10.448 de somaţii, însoţite de titluri executorii pentru creanţe totalizând 40,36 de milioane de lei. De asemenea, au fost instituite 617 popriri asupra sumelor pe care datornicii le aveau, la rândul lor, de recuperat de la alte persoane, însumând 6,02 milioane de lei, un număr de 8.401 popriri pe banii din conturile bancare, însumând 22,10 milioane de lei, precum şi 21 de sechestre pe bunuri mobile aparţinând debitorilor, însumând alte 4,39 milioane de lei.

În primul trimestru, încasările din arierate au totalizat 37,18 milioane de lei, din care 35,55 de milioane de lei erau arierate posibil de recuperat, restul reprezentând sume încadrate în categoria arieratelor nerecuperabile. Cea mai mare parte a banilor recuperaţi au reprezentat datorii înregistrate anul acesta (23,53 de milioane de lei), restul fiind existente în sold la finele anului trecut.

Antoniu Mocanu

Adaugă comentariu