Caraş-Severin, Romania

BREBU NOU – Mii de amatori de jazz au umplut în fiecare zi binecunoscutul loc de desfăşurare al festivalului internaţional de la Gărâna, aşa cum preconizase înainte de începere directorul evenimentului, Marius Giura.

„Este pentru prima dată când, o spun cu mândrie, suntem alături de marile festivaluri ale Europei. Gărâna este, în prezent, în acest circuit cu Montreux, cu Umbria, cu Nordic Jazz, cu artişti de egală valoare. Lucru pe care, din păcate, nu sunt mulţi cei care îl pricep, iar de aici apar şi anumite dificultăţi în realizarea unui asemenea festival. A fost o ediţie a maturităţii, cum o numesc unii, deşi eu cred că e matur de vreo câţiva ani buni, dar e o cifră care merită respectată, fapt pentru care am ascultat vedete incontestabile ale jazz-ului mondial. Vorbim de cea mai generoasă ediţie în ceea ce priveşte artiştii prezenţi pe scena de la Gărâna“, ne-a declarat Giura.

Unul dintre cei mai constanţi spectatori ai evenimentului din Poiana Lupului este Berti Barbera, muzician român care s-a declarat întotdeauna fericit că poate asista la jazz de marcă în munţii Banatului. „Gărâna are ceva deosebit, dă dependenţă, pentru că altfel nu-mi explic de ce vrei să vii de fiecare dată, să pregăteşti totul cu un an înainte. În această perioadă de cretinizare exponenţială, Gărâna este ce ne trebuie. Poate nu suntem mulţi, dar avem şi noi gusturile noastre. Au mai fost şi alte încercări în ţară, dar nu au rezistat. Motivul principal pentru care festivalul de la Gărâna există, la o astfel de valoare, e pentru că nişte oameni doresc lucrul acesta”, a afirmat Berti Barbera.

Firul roşu al festivalului de la Gărâna rămâne încă Gigi Tăuş, cel care i-a adunat „La Răscruce“, cu 18 ani în urmă, pe cei câţiva prieteni care au constituit nucleul a ceea ce a devenit azi evenimentul. În cuvinte simple, asociază manifestarea cu gulaşul pe care-l pregăteşte la fiecare ediţie.

„Consider că ceea ce este bun trebuie păstrat. Aceasta este şi reţeta pentru reuşita festivalului. Cred, însă, că un festival ajuns la o asemenea valoare ar trebui mult mai apreciat de către oficialităţile de la nivel naţional şi mă refer aici la Guvern. Este foarte greu să laşi un singur om, pe Marius Giura, să se zbată un an întreg şi să organizeze un astfel e festival, care să adune cele mai mari valori ale jazz-ului mondial“, a amintit Tăuş.

Evoluţia festivalului este dată şi de pasionaţii care vin în fiecare an din toată ţara pentru a aplauda marii artişti care evoluează pe scenă. Mulţi dintre ei stau la corturi, în apropiere, pentru a savura fiecare moment. „Nici nu ne mai obosim să alergăm pentru cazare. Luăm cortul şi ne pregătim sufleteşte. Important este să vii cu mintea deschisă şi cu sufletul pur. Încă de prima oară de când am decis să venim la Gărâna, acum mulţi ani, am aflat două lucruri – e vorba despre muzică foarte bună şi despre ploaie“, ne-au declarat membrii unui grup format din bucureşteni şi clujeni. Şi, pentru a ne confirma că sunt pregătiţi pentru întâmplările amintite încă din prima seară, de la primele picături de ploaie, fără prea multă zarvă, publicul s-a transformat aproape instantaneu într-o mulţime multicoloră de pelerine.

Flavius Rotariu

1 Comment

Adaugă comentariu