Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Colegiul Farmaciştilor a luat decizii radicale pentru eliminarea unor probleme în sistem.

Având în vedere plângerile unor farmacii, dar și presiunea autorităților vizavi de unele aspecte sensibile cum ar fi permanenţa sau concurenţa neloială dar și relația cu corpul medical în ceea ce privește eliberarea de rețete, Colegiul judeţean al Farmaciştilor a punctualizat câteva priorităţi. „Hotarâm să recurgem la controale sistematice inopinate, mai ales în zonele de risc, acolo unde se practică sistematic aceste vicii profesionale. Ca parteneri vom avea Casa de Sănătate, DSP-ul, Parchetul și autoritățile locale și fiscale, după caz și ITM-ul. Situația este deosebit de gravă și serioasă, iar repercusiunile vor fi extrem de dureroase. Vom contacta și urmări medicii care practică parteneriate maligne cu farmacii și farmaciști“, a precizat Pavel Roşca, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Caraş-Severin.

Acesta a precizat că se vor urmări prezenţa farmacistului în farmacie, angajarea de farmaciști suficienți, funcţionarea oficinelor locale, „tot mai problematice și toxice în peisajul farmaceutic, mai ales în zone unde sunt farmacii suficiente și apropiate de aceste oficine“, în opinia conducerii Colegiului. „De fapt, noi știm că unele dintre acestea practică infracțiuni grave, nu eliberează rețetele acolo la program, actul de eliberare se face ilegal și fără pacient în faţă sau aparținător, sunt reținute documente personale, activitatea nu este conformă cu condițiile autorizării de către Minister si Colegiu. Vom mai monitoriza responsabilizarea farmacistului și a farmaciei pentru educația continuă“, a adăugat Pavel Roşca.

Adaugă comentariu