ORAVIŢA – Dimineaţa de 2 iulie a început cu 19 percheziţii, toate vizând o afacere de familie cu ţigări de contrabandă.
Contrabanda cu ţigări a atras, în dimineaţa de 2 iulie, noi percheziţii în judeţ. La ora 6.00, agenţi din cadrul Serviciului Poliţiei de Frontieră Naidăş, alături de colegii lor de la serviciul teritorial judeţean, în colaborare cu IPJ şi sub directa coordonare a unui procuror orăviţean, au prins mai mulţi suspecţi de infracţiuni de contrabandă cu produse accizabile.
„S-au efectuat 19 percheziţii domiciliare în judeţul Caraş-Severin, pe raza oraşului Oraviţa, în localităţile învecinate şi în municipiul Reşiţa, fiind puse în aplicare un număr de 12 mandate de aducere la audieri. Percheziţiile s-au efectuat în dosarul cu numele de cod «La Famiglia», aflat în instrumentarea unei echipe mixte formate din procuror şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei de Frontieră, dar şi lucrători din cadrul Poliţiei Oraviţa. Acestea au ca obiect săvârşirea în formă continuată de către mai mulţi cetăţeni români a infracţiunilor de contrabandă calificată, constând în comercializarea ţigărilor de contrabandă“, ne informează cms.pol. Amina Brăilă, purtătorul de cuvânt al poliţiei de frontieră cărăşene.
Ţigările erau cumpărate de la sârbi şi vândute fie direct de către suspecţi, în zona pieţei Oraviţa, fie de către alte persoane care deţineau afaceri de familie în localităţile învecinate. Pe timpul investigaţiilor, organele judiciare s-au bucurat de sprijinul ofiţerilor din cadrul Serviciului Operaţiuni Speciale Caraş-Severin. În urma perchezitiilor, au fost descoperite 4.794 de pachete ţigări netimbrate sau cu timbru de Serbia, dar şi diverse sume de bani provenite din săvârşirea infracţiunilor. Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, prejudiciul fiind estimat la peste 100.000 de lei. „Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa va proceda la audierea unui număr de 12 persoane, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun“, ne mai informează Poliţia de Frontieră.