Caraş-Severin, Romania

GLIMBOCA – Patru cărășeni din Oțelu Roșu au sesizat Poliția, sâmbătă, în decurs de doar două ore, după ce au fost contactați telefonic de persoane necunoscute care, sub diferite pretexte, le-ar fi cerut bani. Asta după ce o altă persoană din oraș a fost înșelată în aceeași zi prin metoda „Accidentul”, cu 3.000 de euro și 10.000 de lei.

La următorul apel telefonic pentru bani, oamenii legii au organizat un flagrant, fiind instituit un filtru, fiind mobilizați și polițiști în civil, între localitățile Zăvoi și Glimboca, unde urma să aibă loc întâlnirea între escroc și una dintre victime, pentru plata banilor.

„La locul de întâlnire stabilit și-a făcut apariția un autoturism în care se aflau cinci persoane. A coborât un bărbat, de 22 de ani, din Reșița, care a fost surprins în flagrant, în timp ce primea banii solicitați. Toate cele cinci persoane au fost imobilizate și conduse la sediul Poliției din Oțelu Roșu. În urma probatoriului administrat, bărbatul, de 22 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de înșelăciune și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Caraș-Severin, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Caransebeș, cu propunere de arestare preventivă”, ne informează Poliția județului.

Adaugă comentariu