Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Campionatul Național de Marș va avea loc duminică, 20 martie, pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza.

Cei mai buni mărșăluitori vor putea fi văzuți la finele acestei săptămâni, la Reșița, gazda Campionatului Național de Marș, o competiție de tradiție în municipiul de pe Bârzava. Nume importante din marșul românesc se vor afla pe traseul de concurs, omologat de FRA, amenajat pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza (de la intersecția cu strada Gratz până în Piața Traian Vuia, în fața Universității „Eftimie Murgu” din Reșița, unde va avea loc și festivitatea de premiere). Iubitorii sportului din Reșița așteaptă cu interes acest concurs, pentru a-i putea vedea la lucru pe cei mai buni mărșăluitori din țară. Printre aceștia se va afla și cel mai bun sportiv al județului Caraș-Severin în anul 2015, Marius Cocioran, deocamdată singurul cărășean legitimat în acest județ calificat la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Pentru Marius Cocioran nu va fi un concurs de obiectiv, pentru că vorbim de proba de 20 km marș, reșițeanul făcând pregătire specifică pentru 50 km marș, probă în care va concura în Brazilia. “Am făcut o pregătire bună la Monte Gordo, în Portugalia, am revenit în această săptămână acasă pentru a participa la Campionatul Național de 20 km marș. Nu este un obiectiv principal, eu fac pregătire specifică pentru 50 km marș, dar ca de fiecare dată e o onoare să pot concura în fața reșițenilor”, a spus Marius Cocioran.

Aș dori să felicit Clubul Sportiv Universitatea Reșița, pentru că a reușit să facă o tradiție din organizarea Campionatului Național de Marș la Reșița. Sunt bucuros, în calitate de reprezentant al Universității Eftimie Murgu din Reșița, Facultatea de Științe Sociale, programul de studii educație fizică și sportivă, că alături de Asociația Județeană de Atletism și CSU, vom pune umărul la organizarea în condiții cât mai bune a unui asemenea eveniment. Aș dori să-l felicit pe Marius Cocioran, un absolvent al universității noastre”, a spus conf. univ. dr. Andrade Bichescu, decanul Facultății de Științe Sociale din cadrul UEMR.

Gazdele vor fi reprezentate atât în concursul pe echipe, cât și individual. Astfel, la seniori, Reșița se va prezenta cu două echipe, una CSU Reșița, formată din Marius Cocioran, Narcis Mihăilă și Florin Știrbu, alta CSM Reșița, alcătuită din Robert Lațcu, Doru Ursu și Atila Balog. Toți cei șase mărșăluitori vor concura și la individual. CSU Reșița va avea și o echipă de senioare, formată din Mihaela Pușcașu, Ana Rodean și Alexandra Aichimoaei. La Juniori I, va concura o echipă CSU Reșița, formată din Remus Rădoi, Alexandru Moțățăianu, Adrian Poștoacă și Samuel Poliță. La Junioare I, invidual, se vor afla în concurs Valentina Tincu și Lăcrămioara Căruceriu, la Juniori II – Nikolas Gherghinescu, iar la Junioare II – Denisa Zota, toți de la CSU Reșița.

Sperăm într-o comportare cât mai bună a sportivilor reșițeni și să obținem un număr mulțumitor de medalii la finalul acestei competiții organizate de câțiva ani la noi în oraș. De asemenea, sper să avem câți mai mulți reprezentanți la Campionatele Balcanice, dar și la Cupa Mondială de la Roma”, a spus Octavian Măzăran, directorul CSU Reșița și vicepreședinte al Asociației Județene de Atletism Caraș-Severin.

Campionatul Național de Marș este organizat de Asociația Județeană de Atletism Caraș-Severin, împreună cu Federația Română de Atletism, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin, Clubul Sportiv Universitatea Reșița, Clubul Sportiv Municipal Reşiţa, Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița și Liceul Teoretic „Traian Vuia” Reșița, cu sprijinul Primăriei Reșița.

Primul start va fi dat la ora 9:30, la Juniori I. Între orele 8:30-14:00, circulația autovehiculelor va fi oprită pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza, fiind deviată prin cartierul Moroasa.