Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Elevii clasei a III-a A, de la Şcoala Gimnazială Nr. 7 din Reşiţa, au fost prezenţi zilele trecute în Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, pentru a marca Ziua Mondială a Mediului.

A fost o „altfel de lecţie de geografie şi ecologie, derulată în mijlocul naturii, într-un cadru natural de excepţie.

Aceasta a fost cea de-a doua vizită pe care elevii au făcut-o în acest loc emblematic al Banatului de munte, cu un an în urmă aceştia parcurgând traseul de la Sasca Montană la Podul Bei, prin aşa-numitele „tuneluri turceşti“, alături de o parte din membrii Asociaţiei „Prietenii Munţilor“, un colaborator apropiat al Şcolii 7.

Copiii au petrecut o zi minunată, vizitând cascadele Beuşniţa şi La Văioaga, dar şi lacul Ochiul Beiului, constatând cu bucurie că acestea sunt la fel de frumoase şi de spectaculoase ca în fotografii. După ce au studiat cu interes panourile montate în zonă, elevii s-au bucurat de informaţiile şi de legendele locului. Fiind Ziua Mondială a Mediului şi, mai mult decât atât, Ziua Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, elevii au făcut curăţenie pe traseul pe care l-au parcurs, constatând cu mirare că, deşi se aflau într-un loc aparte, gunoaiele erau nelipsite din peisaj.

Adaugă comentariu