Caraş-Severin, Romania

Vineri, în prima zi a proiectului, elevii clasei a IV-a B, coordonaţi de înv. Ramona Berar, şi-au expus ideile cu privire la acest anotimp într-o compunere cu titlul „Ich liebe Frühling“ („Iubesc primăvara“) şi au ilustrat poezia lui George Coşbuc, „La Paşti“.

Tot ei au organizat atelierul de lucru „Die Oster Geschichte“ („Poveşti de Paşte“) iar în cadrul acţiunii „Frühling Lieder“ au interpretat cântece de primăvară. De asemenea, clasa a III-a A, inst. Viorica Verdeţ, alături de elevii de la Centrul „Aurora“ au recitat poezia „În ziua de Paşte“, de Elena Farago şi au colorat un desen de Paşte. Şi elevii clasei a II-a A au participat la proiect. Alături de inst. Loredana Kilvanya aceştia au însămânţat grâu pentru Paşte.

În cadrul proiectului ecologic „Şcoli pentru un viitor verde“, la sfârşitul acestei săptămâni bobocii clasei I B, înv. Yvonne Demenyi, au organizat o excursie pe ruta Reşiţa – Piatra Scrisă – Băile Herculane (Casa Ecologică) – Orşova – Reşiţa.

Lavinia Predescu

Adaugă comentariu