Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În timpul reabilitării energetice a Colegiului Naţional „Traian Lalescu“, elevii vor învăţa în diferite clădiri, prima aparţinând cândva unui grup şcolar industrial.

Municipalitatea reşiţeană implementează proiectul vizând reabilitarea energetică a Colegiului Naţional „Traian Lalescu“, astfel că pe durata executării respectivelor lucrări – estimată la 12 luni – elevii unităţii vor învăţa în diferite alte locaţii. Astfel, începând din 11 februarie, cele nouă clase de ciclu gimnazial vor învăţa sub cupola Colegiului Tehnic Reşiţa (la parterul şi la primul etaj al instituţiei). Cele 16 clase de liceu şi cele opt clase de învăţământ postliceal sanitar vor continua să înveţe la „Traian Lalescu“, dar în aripa nouă a clădirii.

Totuşi, până la vacanţa de primăvară, toţi cei 849 de elevi – cele 16 clase de liceu, opt clase de şcoală postlicelă şi nouă de gimnaziu – se vor muta sub cupola Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa (Corp E), „clădire pentru care Consiliul Local Reșița și-a dat acordul în vederea închirierii spațiului necesar desfășurării activității instructiv-educative a colegiului, prin HCL nr. 28 din 31.01.2019“, după cum ne informează Primăria Reşiţa.

Este vorba despre clădirea bătrânului Grup Şcolar Industrial „Alexandru Popp“, care şi-a încheiat anii de glorie cu un sfârşit tragic, ajungând să-şi închidă porţile la scurt timp după renovare. Asta s-a întâmplat odată ce autorităţile au decis comasarea grupurilor şcolare din centrul urbei sub cupola lui „Ştefan Anghel“, ai cărui dascăli se declarau atunci cotropiţi de ceilalţi. Clădirea celor de la „Alexandru Popp“ a continuat să existe sub titulatura de Corp E, în cadrul Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa, pe atunci în continuă ascensiune şi extindere, cu multe planuri de dezvoltare. Campusul central universitar se bucură şi astăzi de pe urma extinderii pe terenurile şi curtea liceului. Marele „boom“ al dezvoltării s-a stins odată ce natalitatea scăzută şi-a pus amprenta şi pe mediul universitar. Acum, în vechiul corp liceal, funcţionează un centru de cercetare al unei companii reşiţene şi e bine că aceste spaţii sunt din nou dedicate, chiar şi temporar, învăţământului.

Adaugă comentariu